PlayBook, tablet PC-ul canadienilor de la Research In Motion (RIM), producătorul canadian al telefoanelor BlackBerry, va fi pus în vânzare în primul trimestru al anului 2011 în SUA la un preț mai mic de 500 de dolari, relatează cotidianul american The Wall Street Journal.
Prețul PlayBook va fi astfel mai mic decât cel al principalului rival, tableta iPad, a Apple, care costă de la 500 de dolari în sus. RIM dorește astfel să aibă vânzări mari, în condițiile în care iPad s-a vândut în 4 milioane de exemplare în primul trimestru de când a apărut pe rafturile magazinelor. PlayBook are un ecran de 17,8 cm și două camere HD pentru conferințe, conexiune Bluetooth și Wi-Fi. PlayBook nu se conectează însă direct la rețelele operatorilor de telecom. În absența unei rețele Wi-Fi, tableta se poate conecta la net doar prin intermediul unui telefon, prin conexiunea Bluetooth.