Tablouri dintr-o expoziție (I)/ de Constantin Mateescu

Constantin Mateescu s-a născut la 31 ianuarie 1929 la Râmnicu Vâlcea.

A publicat peste 50 de volume de povestiri, romane, jurnale, memorialistică, eseu, teatru, critică literară și o antologie de proză (Scrieri, trei volume). În anul 2010 a publicat la Editura Cartea Românească volumul Ramona Vals. Povestiri din Epoca de Fier.

În jurul doctoriței Zizi Bazaca gravitează o lume în disoluție, cotropită de rinocerii roșii ai puterii instaurate de tancurile sovietice. Nimic nu mai e cum a fost, iar „foștii”, dacă nu sunt în beciurile noii stăpâniri, asistă neputincioși la urmările devastatoare ale furiei istoriei. Viața tihnită a Alutelei, oraș patriarhal, înconjurat de stațiuni balneare și însuflețit altădată de vilegiaturiști, se îndreaptă spre dramele tulburătoare ale anilor ’50, la fel ca poveștile locuitorilor lui, care se intersectează și țes pânza tablourilor unei expoziții vivante.

Prin romanul lui Constantin Mateescu, Tablouri dintr-o expoziție, Alutela veacului nou, în care cititorul-detectiv va recunoaște orașul Râmnicu Vâlcea, va deveni un reper important al geografiei literaturii române.

„Constantin Mateescu pare să-și fi descoperit de la început atât spațiul deambulărilor sale, cât și mijloacele ori, mai exact, tonul narațiunilor sale. El narează cumpănit, evitând orice excese, navigând în micul său univers imaginar fără să piardă vreodată din ochi țărmul ferm al realilor.” – Nicolae Balotă

„Prozator fecund, cu un puternic dar al observației, în care datele realității sunt investigate atent, trecând în fantastic, Constantin Mateescu a „răzbit” cu greu în timpul comunismului, stânjenit de acea luciditate ce-l împiedica să se abandoneze compromisului.” – Barbu Cioculescu

*

*       *

Trenul sosea în gară la șapte dimineața. O oră și un sfert, dacă se întâmpla să nu întârzie. La Râuri se schimba locomotiva. Ce plictiseală, tranca-tranca, noroc cu Vera și Felicia, pălăvrăgeau. Când Vera era bine dispusă, nicio pro­blemă, știa o sumedenie de bancuri cu Zăroni. P’asta ați auzit-o? zicea și câteva minute compartimentul de clasa a treia se transforma într-o mică sală de specta­cole. Nefericirea face că nu era întotdeauna în formă. Felicia dormea cu tâmpla sprijinită de fereastră și sforăia ușor. Îl visa, probabil, pe Rebegea. O variantă din atâtea.

Singura soluție de a scăpa de chinul ăsta zilnic era să-și ia o cameră în Alutela. O cameră modestă, n-avea pretenții la cine știe ce confort. I-a spus lui taică-său, măi tată, de ce te calicești pentru un fleac și el o tot pisa cu vre­murile grele, cu dezmățul și tentațiile orașului, cu pre­țurile galopante și inflația. Dacă dorești o scuză, nimic mai simplu, poți găsi o mie.

Dintre refugiații moldoveni, doar ele trei mai rămă­seseră în nenorocita aia de comună, unde părinții erau funcționari la fabrica de marmeladă Dobrotescu. Restul se aranjaseră în oraș, aveau lumină și canalizare, tot ce vrei. Erau privite, în clasă, ca niște paria sau cam așa ceva. Se săturase să joace rolul de țărăncuță cu pretenții.

Pe Vera o aștepta la gară Sergiu. Trebuie să fii tâm­pit să vii la gară în fiecare dimineață doar ca să conduci o fată până în poarta școlii, dar uite că exis­tau și specimene de-astea. Vera era încântată, avea un cavaler în trenă. Cocheta cu el sumar și imperativ. Măi Paula, cum dracu’ nu înțelegi că tipu’ e exact ce-mi trebuie mie? Dacă îl rog să o împuște pe profesoara de latină o face fără să cli­pească.

Acomodarea Paulei cu noul mediu în care fusese transplantată n-a fost ușoară, de altminteri nici nu se aștepta la altceva. Orașul ăsta îmbătrânit, cu obi­ceiuri conservate de o tradiție bigotă, sufocată de tabuuri, se lăsa destul de greu citit. Nu se putea împăca cu aroganța profe­soarelor, cu ifosele lor de boieroaice, cu rigiditatea și intoleranța lor de fete mari, trecute de vremea ulti­melor baluri. Drăguțele de ele, venite dintr-o lume snoabă, o fascinaseră la înce­put cu stilul pedant și cultivat pe care îl exhibau și abia mai târziu descoperise ce suflete mes­chine se ascund sub ademenitoarea armură rafinată. Nu înțele­gea, între altele, de ce li se interzicea să meargă înso­țite de băieți pe stradă sau să se ducă la anumite filme ce li se păreau prea deocheate pentru niște domnișoare ajunse la vârsta când bunicile născuseră deja doi-trei copii.

Singura distracție de care beneficia din când în când erau nevinovatele petre­ceri găzduite de una sau alta dintre colegele mai înstărite. Li se serveau fursecuri, sandvișuri, produse de patiserie, vin. Dansau. Rulau vreo zece discuri vechi cu swinguri, foxtroturi, tangouri. Părinții se retră­geau în vizuina lor, băieții deveneau mai îndrăzneți iar fetele mai gureșe. Se închegau idile, se înfiripau speranțe. La unsprezece noaptea apăreau bătrânii. Gata balul! Băieții se ofereau să-și însoțească partenerele până acasă. Cam asta era totul. A doua zi, la școală, petrecerea se întorcea pe toate fețele, se comentau situații, atitudini, se strecurau veninuri și răutăți ingenue.

În astfel de ocazii era silită să rămână în oraș. O găzduia de obicei Irena. Locuia cu maică-sa într-o casă de pe Mircea-Vodă, în fața Bărăției, zidită în pri­mii ani ai secolului. Spre stradă venea vitrina ce expunea berete, șepci, jobene, pălării de damă. Trei camere fuseseră cedate Ligii Patrioților, încât săraca doamnă Kavaditis rămăsese doar cu două dormitoare și o sufragerie unde își insta­lase atelierul. Cedate e un fel de a zice: mai toate casele din centru fuseseră rechiziționate de Oficiul pentru Reparti­zarea Locuințelor și ocupate de sediile noilor organizații ale Puterii.

E greu de spus de ce o atrăgea Irena. Bineînțeles, nu pentru faptul că bria la învățătură, că profesoarele o răsfă­țau, că era curtată de băieți, toate astea aproape nu contau. Se mulțumea să stea în preajma ei și să se bucure de prie­tenia pe care i-o împărtășea.

În nopțile când rămânea la ea, dormeau în camera solară, cum îi spunea Irena, și rămâneau de vorbă ore în șir. Vorbeau de toate, câte-n lună și în stele. Irena dorea să dea examen de admitere la Litere. O interesa literatura greacă și latină, dar nu se hotărâse încă, în vremurile astea de nesiguranță erau de preferat profe­siile productive. Doamna Renate o tot pisălogea cu eleganța încântătoarei literaturi antice, trăia în lumea fascinantă a lui Virgiliu, i se dăruise în întregime, dar ea, Irena, urma să intre într-o viață com­plet necunoscută, pragmatică, minată de incerti­tudini, în care intimi­tatea lui Horațiu sau Plaut nu-i ținea de foame.

Un lucru despre care nu-i plăcea să aducă vorba era compartimentul vieții ei sentimentale. Se despărțise (sau poate că fusese părăsită) de Săndel și nu-i șop­tise un cu­vânt, era prea mândră ca să-și mărturisească eșecurile amoroase. Pro­babil suferise. Se încurcase cu feciorul profesoarei de latină, posibil din orgoliu, deși știa, ca toată lumea, că Sandy e un pierde-vară. Plătea nesăbuința încre­derii prea mari în propria-i putere de seducție.

De la o vreme începuse să frecventeze sediul orga­nizației de tineret, instalat în vila generalului Ialomițeanu. Paulei îi era imposibil să-și explice această con­vertire stranie. Venea acasă cu afișe și broșuri de propagandă, scria articole pen­tru Gazeta tinerilor progresiști , se apu­case să studieze Manifestul. Îi poves­tea că acolo, la se­diu, e un tovarăș cultivat și generos, Zarenko, originar din Chiși­nău, care organizase un fel de seminar pentru elevii studioși din clasele mai mari, unde se dezbăteau probleme de ideologie și politică internă. Se expunea pe înțelesul tuturor doctrina ce-și propunea să promoveze o lume nouă, dreaptă, în care nu există exploatare iar oamenii, egali în drepturi, trăiesc într-o deplină înțelegere și libertate. Tova­rășul îi îndemna pe membrii seminarului să-i antre­neze și pe alți colegi care doresc să se alinieze oastei celor ce aveau să schimbe fața țării. Ce zici tu, Paula, nu te ten­tează să vii în cercul nostru?

Această evadare a Irenei în politică i se părea extra­vagantă. Trăiau o vreme tulbure, în care e hazardat să te aventurezi în întreprinderi ale căror subterane îți sunt necunoscute. Prudența, în concepția Paulei, era o cale mult mai sănătoasă. Ea nu putea să treacă impasibilă pe lângă unele întâmplări ciudate. Cu o lună în urmă, Sică Spiridon de la liceul de băieți fusese luat pe sus din dormitorul internatului, împins în beciurile Siguranței de pe Strada Rândunelelor și ciomăgit până la ziuă. Aceeași fază i se întâmplase și lui Rebegea zis Călugărul, care-i scria Feli­ciei poezii expediate în plicuri parfumate. Băieții nu știu­seră să-și țină gura. Vorbeau necuviincios despre armata ocupanților, făceau glumițe cu Tătucu, lipeau afișe incen­diare pe zidurile Comitetului. Realități ce nu se potri­veau deloc cu temele din seminarul lui Zarenko.

Se întorceau acasă cu trenul de patru jumătate. Afară se pornise o ploaie repede, cu grindină. Felicia dormea cu tâmpla rezemată de rama geamului pe care se prelingeau șiroaie de apă noroioasă. Avuseseră o zi cretină: extem­po­ral surpriză la chimie, eliminarea Ginei pe trei zile pentru delictul că folosise intrarea profe­soa­relor și mai ales in­scrip­ția indecentă de pe ușa laboratorului de științe natu­rale – scandal, foială pe culoare, poliție, instituirea unei comisii de anchetă. Se instalase o atmosferă de belige­ranță.

Paula ținea în poală Gorila lui Rebreanu, dar nu putea citi. O frământa ideea de a termina odată cu naveta. Căuta soluții, deși știa că n-are nicio șansă cu un tată obsedat de insidioasele capcane ale orașului. La Râuri se schimba locomotiva. Se auzeau fluierăturile bezmetice ale impiegaților, fugind de-a lun­gul șinelor, uzi leoarcă. Pero­nul era pustiu, ca întot­deauna. Nea Trușcă, bătrânul șef de gară, privea pierdut conturul dealurilor din vecinătate ce închi­deau între­gul orizont al vieții sale triste.             Ascultă, o auzea pe Vera ce mesteca o gumă, azi-dimi­neață Irena m-a tras deoparte într-o recreație și m-a întrebat dacă nu m-ar interesa să vin la seminarul lor ideologic, e acolo un tip mișto, Zarenko, vorbește îngerește, un autentic Cato. Crezi că e cazul să mă bag în chestia asta?

Constantin Mateescu, Tablouri dintr-o expoziție sau Nașterea unei ficțiuni – în curs de apariție la Editura Cartea Românească