Chiar vin femeile de pe Venus și bărbații vin de pe Marte? Chiar îi separă intenții și chiar modul de a vedea, cum le anunță titluri frapante de cărți și ghiduri privind relațiile dintre sexe: “Ea îl vrea în colivie, el o vrea de jucărie” și “bărbații se uită la meci, femeile se uită în oglindă”. De unde pornește diferența și ce efecte are? Am regăsit seria de întrebări despre masculin și feminin în conferință susținută de Aurora Liiceanu la Teatrul Național din București, o conferință incitantă și de-a dreptul pasionantă.
Am pariat cu mine că Aurora Liiceanu va scrie despre tema diferenței și eram extrem de curioasă cum o va face. Și am câștigat pariul căci relațiile dintre bărbați și femei, lupta sexelor și armistițiile apar în cea de-a patra carte de ficțiuni singulare, “La taifas”, care o confirmă pe Aurora Liiceanu ca una dintre autoarele de succes ale Editurii Polirom în 2010 (doar prima carte, “Prin perdea”, a apărut în 2009, celelalte două – “Rendez-vous cu lumea” și “Patru femei, patru povești” au apărut în acest an).
Care este secretul? De ce atrag cărțile ei un public larg și eterogen, de vârste variate și nu exclusiv feminin? În primul rând, pentru că este o povestitoare extraordinară, “citind” în manieră proprie, inimitabilă, istoriile personale pe care profesia, prieteniile și viața însăși i le oferă. De altfel, prezentându-i cartea la Târgul Gaudeamus, Cristian Teodorescu o recunoștea drept unul dintre cei mai talentați prozatori de azi.
Am folosit, scriind despre cartea anterioară, alt cuvânt, care mă încântă, “povestașă”, pe care l-a pus în circulație Coman Lupu, traducând inspirat titlul unui foarte frumos roman al lui Mario Vargas Llosa. Dar ca “povestașă” dăruită din belșug, Aurora Liiceanu are și altceva: o lentilă de natură aparte prin care vede miez și noduri în istoriile oamenilor din jur ce-i năpădesc viața cotidiană, pe când majoritatea dintre noi observăm doar învelișul.
Autoarea a ales pentru cartea ei recentă un titlu ademenitor, cu numeroase conotații: înțelepciune și feminitate (căci tăifăsuiesc mai ales înțelepții și femeile), spațiu răsăritean și balcanic (fiindcă se tăifăsuiește cu tâlc în Orient și la porțile Orientului…), răgaz fericit și tihnă, intimitatea plăcută a confesiunii, cu experiențe și reflecții împărtășite. Conotațiile au efect irezistibil, tentează pe cititor să deschidă cartea, și odată gestul făcut, a și devenit prizonierul poveștilor.
Și majoritatea poveștile ei au același vârtej care captivează: iubirea, judecată în raport cu timpul și cu vârstele, cu morala și aventura, cu potrivirile și nepotrivirile greu de ghicit. O femeie extrem de inteligentă analizează viețile celorlalți urmând făgașul cel mai personal și greu de înțeles și judecat, drumul iubirii sau uneori chiar al pasiunii. Caută explicații și justificări, apelează la substanța unor istorii amoroase celebre, la cărți ce au schimbat în diferite epoci viziunea asupra iubirii, la episoade ale propriei existențe.
Propria viață și experiențele celorlalți oferă suficient material psihologic pentru analiză și suficientă materie epică pentru ficțiune. Știe să le facă inseparabile, deși în istoriile de caz identifică un sindrom – fie el sindromul Karin sau sindromul Fidanakis. Nu lipsesc pasaje din cărți citite (cu preferința pentru Henry Miller, spre Paul Valéry), referințe culturale, subiectele de filme și de romane, dar ele intră firesc în interstițiile poveștii.
Toate întâmplările comentate sau doar relatate par bruioane, eboșele unor proze scurte ce te acaparează. Sunt chiar bucăți de proză scurtă? N-aș ști să răspund. Recunosc însă că te țin cu sufletul la gură, cum puține texte literare o fac. Aurora Liiceanu și-a găsit formula proprie, inimitabilă, așa cum a făcut-o în spațiul cultural anglo-saxon Irvin D. Yalom în povestirile sale de psihoterapie (“Călăul dragostei”, “Mama și sensul vieții”). Dar Irvin D. Yalom s-a aventurat și în teritoriul romanului…
Aurora Liiceanu, La taifas, Editura Polirom, 2010, 288 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.