Nimeni nu știe dacă alcoolul și calmantele înghițite în timpul unui chef-monstru din iarna lui 1979 sunt sau nu cauza comei în care intră tânăra Karen. Însă acest eveniment tragic își va pune amprenta asupra următorilor douăzeci de ani din viața prietenilor ei, produse tipice ale suburbiei nord-americane. Richard, iubitul lui Karen, trebuie să lupte cu fluctuațiile bursei și ale pieței imobiliare și să învingă alcoolismul, având în același timp grijă de fiica lui, pe care o Karen inconștientă a adus-o pe lume în primul an de comă. Pam, supermodelul dependent de droguri, ajunge make-up artist în industria cinematografică, în vreme ce prietenul ei fabrică monștri pentru filmele de groază pe care Hollywoodul le turnează în Canada. Wendy e medic, dar n-a cunoscut niciodată iubirea, întrucât cel de care era îndrăgostită, Jared, a murit de leucemie în ultimul an de liceu. Toți își trăiesc viața abulic, ca pe un vis anost și interminabil. Însă lucrurile iau o întorsătură neașteptată când, după 17 ani, Karen deschide ochii și constată că viziunile ei cele mai sumbre sunt pe punctul de a se adeveri…
Un roman provocator, de un realism acut, din care se desprinde portretul ironic și amar al unei lumii contemporane golite de conținut și văduvite de idealuri, îndreptându-se spre o apocalipsă fără grandoare.
Douglas Coupland s-a născut în 1961, din părinți canadieni, într-o bază NATO din Germania de Vest. Cariera și studiile îi vor fi la fel de cosmopolite. Urmează cursurile Emily Carr Institute of Art and Design, Hokkaido College of Art and Design, Istituto Europeo di Design și Japan American Institute of Management Science. Debutează ca jurnalist de afaceri, dar abandonează această ocupație în favoarea literaturii, artelor plastice (mai ales a sculpturii) și a designului. Debutează fulminant în 1991, cu Generation X: Tales for an Accelerated Culture, carte-cult datorită căreia Coupland va fi comparat cu Kerouac și Salinger. După Generation X, Coupland publică o serie de romane – printre care Shampoo Planet (1992), Life After God (1993), Microserfs (1995), Tânără în comă (Girlfriend in a Coma, 1997), Miss Wyoming (1999), Hey Nostradamus (2003), jPod (2006), The Gum Thief (2007), Generation A (2009), Player One (2010) – care se bucură de succes de critică și de public.
Cronică acidă a sărăciei spirituale din viața lumii contemporane prospere, Tânără în comă surprinde portretul unei generații în derivă, departe de a-și asuma un rol prin care să salveze lumea de colapsul inevitabil. Romanul va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecția “Raftul Denisei”, traducerea fiind semnată de Iulia Gorzo.
31 octombrie 1997 – vinerea Halloweenului – a fost o zi a prevestirilor profunde și a coincidențelor fără sfârșit, dar fără un manual care să ne ajute să întrezărim vreun sens superior. A fost o zi în care lumea a devenit o uriașă fabrică de confecționat prevestiri și de produs noroace. Coincidențele, aveam să aflu mai târziu, sunt cele mai bine plănuite lucruri din lume. Fiecare moment, aveam să aflu mai târziu, e o coincidență.
Ziua mea vrăjită a început imediat după ce m-am trezit după un vis erotic, ca cele din adolescență, în acordurile melodiei mele preferate, Bizarre Love Triangle, care se auzea de la radioul cu ceas.
Mă bărbieream și m-am uitat pe geamul de la baie exact în momentul în care o rândunică a zburat direct spre mine, s-a lovit de geam și s-a prăbușit la pământ. Și-a revenit în simțiri cu doar câteva clipe înainte ca pisica tărcată a vecinilor s-o înhațe. După câteva minute am observat că un păianjen își țesuse pânza de-a curmezișul chiuvetei mele din bucătărie. I-am dat o bucățică dintr-un hamburger, iar el a înhățat carnea cu picioarele lui ca de cocostârc.
Am format numărul Tinei ca să discutăm despre programul pe ziua respectivă, dar înainte ca telefonul ei să sune, Tina era deja pe fir. (Ciudată chestie, nu-i așa…?) O ajutam pe Tina cu un thriller de televiziune la care lucra – unul cu o echipă de fotbal de la un liceu din Iowa care-și dezvoltă o minte unică ce poate fi folosită pentru a stimula forțele răului.
Pe trotuarul din fața casei mele am găsit o bancnotă de douăzeci de dolari. În mașină (care în dimineața aceea era acoperită cu urme proaspete de lăbuțe de raton) am deschis radioul și am aflat că la un cvartal de casa mea avusese loc o crimă; după asta, la radio s-au dat următoarele trei cântece din topul preferințelor mele.
La un semafor, m-am uitat la contorul de parcurs pentru prima oară de luni întregi și am văzut cum trece de la 29.000 la 30.000. Când mi-am ridicat privirea, la colț stăteau doi bărbați ciungi de la talidomidă, care se holbau la mine.
Când am ajuns la serviciu, am găsit cel mai bun loc de parcare. Când am ieșit din mașină, a trecut o femeie cu un cărucior plin cu gemeni care orăcăiau. Mi-a făcut cu ochiul, a zâmbit și a spus:
― Nu-i așa că viața-i mișto?
La capătul parcării, niște muncitori turnau o placă de beton. M-au întrebat dacă vreau să-mi scrijelesc inițialele în beton și chiar asta am făcut. Exact când făceam asta, o cutie cu circuite electrice de pe un stâlp de telefon s-a deschis, scuipând afară o salvă de scântei.
Coincidențele, prevestirile și noroacele au continuat să se țină lanț. Echipa noastră de filmare ieșise pe teren în luncile cultivate din Chilliwack, la nouăzeci de minute de mers cu mașina de noi. Pe drum, am asistat nu la unul, ci la două accidente spectaculoase de mașină, pe ambele sensuri ale autostrăzii. După câțiva kilometri, o pereche de șoimi a început să se rotească deasupra șoselei, pe urmele unui porumbel.
În timp ce conduceam, am câștigat douăzeci și cinci de dolari cu un bilet loto pe care trebuie să-l răzuiești, care zăcea pe bord de săptămâni întregi. Apoi am aflat că toți cei trei oameni din mașina mea se născuseră în aceeași zi.
Când mai aveam o milă până la locul de filmare, o vacă rătăcită s-a așezat prostește pe mijlocul șoselei înguste. Am oprit și ne-am dat jos din mașină; am văzut un curcubeu, iar vaca a fugit. În clipa în care am ajuns la locul de filmare a început o furtună cu grindină. Mi-a sunat mobilul și era Megan, care mă sunase să-mi spună că mă iubește.
Următorul telefon a fost de la George, care suna de la Lions Gate, unde fusese transferată Karen cu o săptămână în urmă, din cauza unei probleme respiratorii minore. După toate aparențele, își revenise și avea să se întoarcă la Inglewood la un moment dat, săptămâna următoare.
Cât așteptam să se topească grindina, am făcut un concurs de aruncat pietre, ținta fiind un stâlp telefonic din celălalt capăt al câmpului – am nimerit stâlpul din prima încercare.
Ziua pur și simplu nu se lăsa deloc. Am fost luat de apele unui râu al providenței și miracolului. Vremea a devenit uscată și răcoroasă, cu o strălucire de vară indiană. Echipa spera să dăm gata treaba repede, ca să aibă timp să se împopoțoneze pentru o petrecere de Halloween care se ținea în nordul orașului în seara respectivă, acasă la Hillary Markham, o tipă de la recuzită care stătea lângă barajul Cleveland.
Coincidențele au continuat: am găsit un inel de aur în iarbă, la marginea câmpului. Unul dintre actori, care-l juca pe antrenor, era un fost prieten din școală, Scott, care mi-a spus că o fată pe care o cunoscusem în liceu murise de curând de cancer la stomac.
O minge nesigură de fotbal a aterizat în șanț și când m-am dus s-o iau, trei șerpi s-au încolăcit în jurul ei, apoi s-au făcut nevăzuți în stufăriș. În dreapta mingii creștea o plantă de marijuana cât un sequoia, pe care i-am oferit-o colegului meu de serviciu Barton, în loc de bani pentru combina lui, pe care voiam s-o cumpăr.
În buzunarul de la piept al hainei am găsit cheia de la casă pe care crezusem că am pierdut-o în urmă cu o lună. Am început să mă simt aproape beat de karmă. Filmarea a mers ca pe roate; am terminat cu aproape două ore înainte de termen. M-am întors în oraș cu Tina și cu alți doi membri ai echipei. Am trecut pe la studio și am împrumutat un costum argintiu de astronaut de pe Apollo, folosit în urmă cu câteva episoade. M-am dus acasă, să mă schimb și să mă relaxez înainte de petrecere.
După un pui de somn, am început să mă îmbrac. Eram așa de bine-dispus – ce zi! N-aveam de unde să știu că momentul când mi-am pus jacheta argintie în casa mea liniștită în după-amiaza aceea răcoroasă de octombrie avea să fie ultimul moment cu adevărat liniștit care avea să-mi mai fie dat vreodată – ultimul moment de o normalitate tăcută din viața mea.
Din romanul cu același titlu care va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecția “Raftul Denisei”, traducerea fiind semnată de Iulia Gorzo.