“Evantaiul lui Yasumi” de Jocelyne Godard ne duce în urmă cu o mie de ani, în rafinata Japonie a perioadei Heian, când la curtea imperială străluceau doamnele de onoare cu o educație aleasă și pline de talent: Murasaki Shikibu a creat primul roman din literatura lumii și capodoperă inegalabilă a prozei japoneze, “Povestea lui Genji”, și Sei Shonagon a inaugurat un gen de mare finețe cu “Însemnări de căpătâi”. Dar cele două scriitoare sunt prezențe discrete în roman, eroina fiind o tânără aristocrată care trece prin multe peripeții.
Yasumi își pierde mama și pleacă în căutarea tatălui care le-a părăsit pe amândouă. Ea are doar câteva obiecte: evantaiul moștenit de la mamă, sabia lăsată de unchiul ei, bețisoarele cu care mănâncă, semn de bună educație, superioară oamenilor de rând care mâncau cu mâna. Tânăra este descendenta unei familii nobile și vrea să-i fie recunoscut rangul, așa că se aventurează din provincia natală, Masushi, străbate mai multe provincii până în capitala Kyoto.
Fata vrea să ajungă la curtea imperială, cu scopul clar să ocupe locul cuvenit în clanul cel mai puternic al epocii, Fujiwara, din care făceau parte și cele două soții ale împăratului. Străbate mai multe provincii, lucrează ca să câștige cât să poată cumpăra un cal, are parte de întâlniri ieșite din comun: un nobil dorea același cal, călugări de la temple ascund secrete și îi încredințează anumite misiuni, bandiții o urmăresc. Căpetenia lor, de care fata se îndrăgostește se dovedește a fi și el nobil din aceeași familie, proscris care luptă să-și recapete locul.
La curtea imperială, Yasumi constată cât de necioplită este în comparație cu doamnele de acolo, cum tatăl refuză să o recunoască, iar frații o disprețuiesc. Instrucția de care a avut parte la templu de la un călugăr cărturar trebuie completată cu o educație rafinată, demnă de o Fujiwara, are norocul ca una dintre femeile cele mai cultivate, chinezoaica Song Li, stăpâna Pavilionului Glicinelor, frecventat de nobili și cărturari, să o accepte ca învățăcel.
Fundalul istoric înfățișează o Japonie contradictorie pentru cititorul european de astăzi: bandiții bântuie în provincii și duc lupte cu soldații și militarii, din care de multe ori ies învingători, seniorii din provinciile îndepărtate cad la înțelegere cu marile căpetenii și pornesc să jefuiască și să prade mai ales prin expediții în țările vecine, iar la curtea imperială domnește un stil de viață plin de fast, de eleganță, convențiile și frumosul domină eticheta.
Yasumi cea impetuoasă și simplă reușește să atragă atenția nobililor și a împăratului și a împărătesei, dibuie cu ajutorul maestrei chinezoaice regulile și căile ce le are de respectat și de urmat. Iapa cumpărată pe drumurile provinciei rămâne ajutorul ei prețios și prietena cea mai bună, când aleargă ca să-și salveze viața ori să câștige la cursele de cai.
Toate sunt interesante în această lume, nu în ultimul rând curtoazia legăturilor amoroase, arta de a exprima ce simți ori ce dorești scriind un poem, la o provocare se răspunde tot prin poezie. Viața cotidiană de la curtea imperială stă sub semnul frumosului, de la kimonouri sofisticate la finețea caligrafiei, de la fardarea picturală aproape a chipului la evantaie pline de simboluri și la codificarea gesturilor.
Jocelyne Godard scrie despre lumea japoneză, după succesul romanelor ei istorice despre Evul Mediu european, mizând pe formula din foiletoanele din secolul al XIX-lea, marca Alexandre Dumas. Majoritatea romanelor se înșiră în serii lungi: 10 romane sunt dedicate iubirilor unor femei celebre, alte 11 se petrec în Egipt, 6 romane pe Valea Loarei, tot atâtea sunt dedicate tapiseriilor de la Cluny.
O manufactură a ficțiunii, așa arată opera acestei scriitoare cunoscute în cultura franceză, cultură ce își iubește și prețuiește istoria. Autoarea nu se teme să scrie romane populare și vine spre noi făcând un lung ocol prin îndepărtata Japonie, ca să ne ia prin surprindere și să ne cucerească.
Jocelyne Godard, Evantaiul lui Yasumi, traducere din limba franceză de Diana Morărașu, Editura Nemira, 2011, 624 pagini
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.