România va reuși să “prindă” ședința board-ului FMI de pe 28 iunie pentru discutarea scrisorii suplimentare de intenție la acordul stand-by și a eliberării celei de-a cincea tranșe din împrumut, afirmă Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fond.
“Eu sunt convins că vom intra în board pe 28 iunie, pentru că au fost depășite problemele cu adoptarea măsurilor de austeritate”, a declarat Tănăsescu pentru ZF.
Odată cu eșecul moțiunii de cenzură depuse în Parlament împotriva Guvernului și schimbarea componenței Curții Constituționale, Executivul nu mai anticipează vreo piedică în calea aplicării măsurilor de tăiere a salariilor din sectorul bugetar și a pensiilor. Curtea se va pronunța oficial pe 24 iunie, însă oficialii FMI nu-și mai fac griji în această privință.
“Măsurile de ajustare fiscală, care constituie acțiuni prealabile eliberării unei noi tranșe în programul cu România, trebuie să fie aprobate de Curtea Constituțională și desigur noi respectăm această procedură. Nu credem însă că avem vreun motiv de îngrijorare”, a declarat săptămâna trecută Caroline Atkinson, director în departamentul de relații externe al FMI.
La runda de negocieri din luna mai reprezentanții Fondului au transmis semnale mai ferme în privința necesității ca Guvernul să adopte în sfârșit măsuri concrete de reducere a deficitului bugetar, spre deosebire de atitudinea permisivă de anul trecut. Pe de altă parte, amplificarea tensiunilor din zona euro și turbulențe precum cele provocate recent de Ungaria reduc riscul ca FMI să adopte o poziție foarte severă față de România și să dea un eventual mesaj negativ care să-i afecteze credibilitatea externă.
Dincolo de adoptarea din punct de vedere formal a măsurilor de austeritate, Guvernul nu va putea aduce pe masa FMI și efecte concrete ale reformelor mult-amânate, economiile la buget urmând să devină vizibile de-abia din august.
Mihai Tănăsescu spune că misiunea FMI va reveni la București pentru noi evaluări în a doua jumătate a lunii iulie. Tot atunci ar urma să fie discutat cu Guvernul și proiectul de rectificare a bugetului, la care Finanțele au început deja să lucreze. Ministrul finanțelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că este gata să reducă din cheltuielile materiale dacă vor fi necesare măsuri suplimentare pentru corectarea deficitului bugetar.
Conform legii responsabilității fiscale, rectificarea bugetară nu poate fi făcută mai devreme de iulie, respectiv în a doua jumătate a anului.
Următoarea tranșă de bani de la FMI, de circa 850 mil. euro, va merge de această dată integral în rezerva valutară administrată de BNR, nu și la bugetul de stat. Eliberarea tranșei ar putea sprijini leul, afectat în ultima vreme de presiunile de depreciere vizibile la nivel regional.
Cât privește finanțarea deficitului bugetar, Ministerul Finanțelor se ține tare pe poziții în raport cu băncile care cer dobânzi mai mari. Profitând de rezerva acumulată din tranșele precedente de la FMI și UE și din emisiunea de eurobonduri, din ultimele patru licitații de titluri de stat a atras numai 600 mil. lei, față de o valoare programată a emisiunilor de 3,4 mld. lei.