Sunt mai multe metode prin care se poate evalua „starea generală” a unei țări. Pot fi efectuate studii savante, urmând metodologii consacrate, se pot face statistici comparative, care pot genera tomuri întregi de concluzii.

Mai este însă o metodă, mult mai simplă și mult mai ieftină. Se poate alege, din intervalul de timp supus investigației, o întâmplare sau un eveniment relevant. Dacă este să facem o evaluare a României la momentul 1 mai 2014, cred că evenimentul relevant pentru istoria recentă îl reprezintă Referendumul pentru trecerea la Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari desfășurat la data de 22 noiembrie 2009. Declarat valid, Referendumul cu pricina a arătat că 78% dintre cetățenii prezenți la vot au optat pentru un Parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari.

Voința populară a fost exprimată categoric și fără echivoc.

La trei ani de la referendumul cu pricina au avut loc alegeri parlamentare. În urma acestora, numărul parlamentarilor (repartizați tot în două Camere) a crescut de la 470 (în vechea legislatură) la 600.

Asta este, scurt și cuprinzător, „starea României” – o stare în care cei mulți au fost reduși la condiția de figuranți al căror singur drept este acela de a plăti taxe, biruri și impozite la bugetul de stat, buget din care se înfruptă, după plac, din ce în ce mai mulți „aleși”.

„Vox Populi, vox Dei” e doar un dicton vechi, inactual și demodat. Democrația autohtonă, „originală” încă din 1990, devine, pe zi ce trece, tot mai originală.