Venezuela ar putea fi singura țară din lume în care mașinile second-hand sunt mai scumpe decât cele noi, scrie The National.
Un om trebuie să plătească 1,2 milioane bolivari(moneda națională din Venezuela) pentru un Ford Explorer SUV din 2012, second-hand, echivalentul a 60.000 de dolari, dublu față de prețul unei mașini noi, potrivit site-ului de mașini second-hand, lider pe piața din Venezuela.
Ultimele modele de Jeep sau Ford Fiesta costă de asemenea second-hand, dublu față de cât ar costa noi.
Economiștii spun că această anomalie este rezultatul politicilor fostului președinte socialist al Venezuelei Hugo Chavez, din cauza căruia economia se confruntă cu tot mai multe paradoxuri și deficite nu doar de mașini ci și de resurse de alimentație, precum zahăr sau porumb.
Din cauza deficitului de mașini noi, mulți locutori care au reușit să-și cumpere o mașină nouă sunt tentați să o vândă imediat și să obțină profit. Persoanele care vor să-și cumpere o mașină nouă dintr-o reprezentanță sunt nevoite să aștepte chiar și ani de zile, potrivit CNN Money.
“Este frustrant. Am bani pentru a cumpăra o mașină nouă, dar nu sunt mașini disponibile”, a spus Luis Villamivar, un manager de bancă din Venezuela care vrea să cumpere o mașină nouă de peste cinci luni.
Pentru a rezolva această problemă, noul președintele venezuelean Nicolás Maduro a aprobat o lege care prevede că mașinile vechi nu pot fi vândute la un preț mai mare de 90% din valoarea aceleiași mașini noi. „ Nu putem permite ca un vehicul folosit să coste dublu, triplu sau de patru ori mai mult decât unul nou“, potrivit CNN.