Nu departe de Spitalul Coltea, intre Biserica Scaune si Targul Cucului, dupa marele incendiu din 1847 se formase o mahala tigani lautari. Intre tigani erau cei mai instariti si mai stimati. Nu exista petrecere fara acesti muzicanti. Erau chemati de Voda, de marii boieri si de marii negustori, chiar si de ofiteri la unele reuniuni.
Boierul cel darnic, Barbu Bellu obisnuia sa-i cheme zilnic. Intre acesti lautari, in preajma revolutiei pasoptiste, s-au distins cei din familia Ochialbi. Practic, detineau monopolul. Nu-i de mirare ca-i vedem in desenele lui Roffet (in epoca la care se lansau), ale lui Bouqet, Doussault, Valerio si Szathmari. Cand vreunul dintre acesti artisti a dorit sa imortalizeze un aspect din viata Bucurestilor, mai viu, mai specific acestuia, mai exotic, au surprins taraful lui Ochialbi in activitate “muzicala”. Era o intreaga familie: bunic, tata, unchi si frati; totdeauna in numar de cinci, poate din superstitie. Nastase Ochialbi, Dumitrache, Georgica si altii au dus numele familiei pana catre secolul XX. George N. Ochialbi ajungand un mare muzician – cu scoala -, cunoscut si peste granita.
Taraful Ochialbi pe care il prezentam aici este o acuarela executata de Szathmari inainte de a pleca la Expozitia Universala de la Londra din 1851. Este interesant de observat ca si-a fotografiat “opera”, lasand posteritatii una dintre primele fotografii (calotipii).