Târgul de Carte de la Leipzig este unul dintre cele mai frumoase evenimente de profil. Clădirea are o intrare ca un evantai de sticlă, iar sala principală este acoperită de o cupolă spumoasă prin care lumina pare căzută dintr-o dimineață de aprilie. Printre aleile de portocali se întind micile cafenele și restaurante, iar din capătul platformei coboară câteva trepte spre un lac fără adâncime, mai mult o iluzie de ape, însă destul de întins și înconjurat de bănci.
În incinta principală citesc privilegiații, în special la “Sofaua Albastră” (Das blaue Sofa), un forum aerisit și filmat din toate părțile, destinat exclusiv celebrităților. Aici a venit Günter Grass.
Celelalte hale, luminate doar de neoane, nu sunt nici ele mai puțin impresionante, mai cu seamă nr 5, în care părea să se fi adunat elita literaturii beletristice. Către toate pavilioanele se ajunge prin tunele de sticlă, iar standurile sunt încadrate de mini-amfiteatre, spații de lectură și de discuții, pseudo-cafenele și podiumuri, prin care se perindă scriitori, împachetați în visele lor, și editori, pe jumătate plictisiți, pe jumătate flatați de a se ști eroii principali ai jocului.
Târgul de la Leipzig este destinat în special scriitorilor necunoscuți, tocmai de aceea, spre deosebire de alte târguri, aici predomină discuțiile și lecturile care îi aduc în prim-plan pe scriitori. Anul acesta, un loc central l-a avut literatura sud-est europeană, promovată sub tema balcanismului. Scriitori din Serbia, Croația, Albania, România, Slovenia, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Muntenegru – au fost invitați să citească împreună. Manifestările dedicate literaturii din Balcani au fost organizate de Robert Bosch și TRADUKI, două fundații binecunoscute pentru traducerea și promovarea literaturii. Programele inițiate de aceste fundații nu constau doar în lecturile publice din cadrul târgului, ci și în discuții cu edituri și reviste interesate să publice traducerile. Anul acesta, TRADUKI și Robert Bosch au invitat cinci scriitori români, între care m-am aflat și eu, alături de Vasile Ernu, Ion Vianu, Răzvan Petrescu (dar care n-a mai putut să ajungă la târg) și Ardian-Christian Kuciuk. Invitațiile ne-au parvenit prin Centrul Național al Cărții, departament al Institutului Cultural Român, copartener al evenimentelor organizate la acest târg. Fiecare dintre noi a participat la câteva discuții și lecturi, fără ca programul să se respecte nemțește. În prima zi a târgului (joi) a fost ceva mai aerisit, deși au venit numeroși vizitatori, apoi, în următoarele zile târgul s-a aglomerat așa de mult, încât drumul de la poartă până în ultima hală, unde era și standul României, a devenit o încercare grea, de miting sportiv.
Cât despre evenimente, privite acum, post festum, au dat fiecare dintre ele momentul de glorie așteptat de scriitor, mai ales că alături de noi s-au aflat doi oameni minunați: Richard Swarz, un intelectual rasat și îndrăgostit de literatura estetică, și Georg Aescht, unul dintre cei mai buni traducători de literatură română. În compania lor, lucrurile au fost infinit mai ușoare.
Vasile Ernu a suscitat interes prin cărțile, dar și prin biografia sa, bucurându-se de un public numeros. De asemenea, distinsul Ion Vianu a animat sala printr-o temă incitantă, despre comunism și psihiatrie. Ardian-Christian Kuciuk, scriitorul albanez, naturalizat în România, a citit în limba română. În ceea ce mă privește, am avut programate trei evenimente, dar am participat numai la două, între care BALKAN NACHT, care s-a desfășurat de-a lungul nopții de sâmbătă spre duminică într-un cinematograf de pe vremuri. Pe scena mică au urcat pe rând aproape 20 dintre scriitorii balcanici și-au citit un fragment scurt în limba maternă, apoi lectura a fost continuată de un actor, care a citit în germană câteva pagini, din fiecare operă adusă la târg (poezie și proză), în fața unei săli pline-ochi. Spectatorii veniți aici erau cei mai mulți tineri, unii așezați pe jos, printre rândurile de scaune, și participau intens la fiecare amănunt al lecturii. La un moment dat, era așa de aglomerat, încât au fost zăvorâte ușile, ca să nu mai intre nimeni. Aici am citit din Zogru și m-am simțit ca la premiile din gimnaziu.
În afară de programele literaturii balcanice, România a mai fost reprezentată și de standul Ministerului Culturii, organizat și anul acesta de Ana Andreescu și Ioan Matei, care i-au avut ca invitați pe Ana Blandiana, cuceritoare și distinsă, ca de fiecare dată, și pe Lucian Dan Teodorovici. Din păcate, am ratat lecturile lor, căci în dimineața de sâmbătă am rămas lipită de Centrul de Presă, unde se discuta aprins despre cazul Helenei Hegemann. Aceasta, o tânără scriitoare în vârstă de 18 ani, a publicat anul trecut un roman care s-a bucurat de un succes așa de mare, încât a fost nominalizată și la premiile târgului de la Leipzig. Între timp, însă, s-a dovedit că mai bine de un sfert fusese luat de pe un blog. În ciuda plagiatului dovedit, multă lume o susținea în continuare. Bineînțeles, scriitoarea era scandalizată de acuzații. Ea nu nega faptul că furase textul, dar nu i se părea un act blamabil: la urma urmelor luase textul de pe internet, dar îl completase, adăugând încă de două ori pe atât. Iar opinia ei era împărtășită și de unii ziariști. În cele din urmă, câțiva scriitorii consacrați au semnat un protest, cerând juriului s-o excludă pe Helene dintre nominalizați, ceea ce nu s-a întâmplat. Totuși, Premiul Târgului de la Leipzig a fost luat de Georg Klein, spre dezamăgirea presei, care a pierdut-o pe Helene Hegemann, ca subiect .
Pe fondul acestor înalte preocupări, Günter Grass vorbea despre colaboraționism la “Sofaua Albastră”, iar Herta Muller se pregătea să citească într-un teatru.

Subiecte #carti#Leipzig#oameni