Analiștii firmei de brokeraj Target Capital estimează un preț țintă de 0,985 lei pentru o acțiune Azomureș Târgu-Mureș (AZO), cu 24% peste cotația la care se tranzacționau astăzi, de 0,79 lei/unitate, însă recomandă “menținerea” acestor acțiuni din cauza riscurilor de pe plan internațional.
“Cotațiile internaționale la îngrășăminte au continuat să crească pe parcursul trimestrului al doilea atingând nivelurile maxime din ultimele luni ale anului 2008. În acest context, ne așteptăm la o evoluție favorabilă a vânzărilor companiei în trimestrul al doilea al anului curent și estimăm o creștere a a cestora de cel puțin 50% față de aceeași perioadă a anului precedent”, se arată în raport.
Analiștii Target Capital previzionează că producătorul de îngrășăminte va raporta în perioada aprilie – iunie un profit din activitatea de bază la nivelul de circa 30 mil. lei și spun că acesta va depinde de volumul de investiții pe care compania l-a demarat în această perioadă.
“De asemenea, un curs depreciat al monedei naționale la finele lunii iunie comparativ cu finele lunii martie ar putea contribui la ameliorarea rezultatului din operațiuni financiare”, mai spun analiștii societății de brokeraj.
În primul trimestru din acest an Azomureș a raportat cel mai mare profit trimestrial din ultimii ani, respectiv 89 mil. lei, iar profitul net al companiei s-a ridicat la 44,2 mil. lei din cauza pierderilor financiare care s-au cifrat la 36 mil. lei.
Acțiunile Azomureș au înregistrat în acest an a doua creștere de pe Bursă, după cele ale Oltchim, apreciindu-se cu 66% față de finele anului precedent.