SUDANUL DE SUD
Nume oficial: Republica Sudanului de Sud * Situare: în partea central-estică a Africii * Vecini: Sudan, Etiopia, Kenya, Uganda, R.D. Congo, R. Centrafricană * Suprafață: 644 329 km² (41) * Populație: 10 625 000 loc. (79); urbană (22%); * Capitală: Juba (250 000 loc.) * Limba oficială: engleza și araba * Forma de stat: republică * Monedă: 1Liră Sud-Sudaneză â 100 Piaștri * PIB total (mil. $): – * PIB/loc: – * Indicele dezvoltării umane: –
ISTORIA. Provinciile meridionale ale Republicii Sudan își proclamă independența la 9.7.2011 sub numele de Republica Sudanului de Sud, devenind cel mai tânăr stat suveran al Terrei, al 54‑lea de pe continentul african. După un secol și jumătate de dominație străină și peste 5 decenii de război civil, S.S. își poate decide pentru prima dată singur soarta. u În Antic. și Ev. Mediu terit. S.S. nu este inclus în marile formațiuni statale care controlează cursul Nilului sau reg. marilor lacuri din Africa central‑răsăriteană. Este marcat accidental de iradieri culturale ale regatelor creștine Makuria și Alwa, apoi, după răspândirea islamismului, ale puternicelor sultanate Fung și Darfur. Cucerirea Sudanului, inițiată în anii 1820-22 de Muhammad Ali Pașa, conducătorul Egiptului, se încheie abia în 1874, când întregul terit. sudanez devine de facto o colonie egipteană. Scopul acestei cuceriri era accesul la reg. nemusulmane din inima Africii în vederea alimentării comerțului cu sclavi negri. Din portul egiptean Sawakin erau îmbarcați, la mijlocul sec. 19, anual, c. 50 000 de sclavi africani capturați în expediții de jaf. Marea Britanie, care își instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, proclamă în 1899 Sudanul condominium anglo‑egiptean, situație menținută până la proclamarea independenței acestuia la 1.1.1956. Stăpânirea anglo‑egipteană asupra Sudanului este pusă în discuție între 1881-98 de răscoala antiegipteană a predicatorului religios Muhammad Ahmed, numit și al‑Mahdi (1844-85). Reg. meridionale ale Sudanului reunite în 1899 în prov. Equatoria rămân izolate, interzise negustorilor din nord, străbătute doar de misionari anglicani și protestanți, care convertesc la creștinism o parte a pop. africane. În anii 1950, în timpul discuțiilor privind viitorul Sudanului, reprezentanții sudului solicită o largă autonomie, pe care nordul islamic nu este dispus să o acorde în momentul pregătirilor pentru proclamarea independenței. Astfel izbucnește în 1955 primul război civil între pop. africană, animistă și creștină, și cea a nordului arab și islamic (care preia puterea asupra întregului Sudan după proclamarea suveranității la 1.1.1956). *Acordarea autonomiei prov. meridionale de către președintele Gaafar Muhammad Nimeiri, la capătul unui conflict sângeros de 17 ani, duce la încetarea temporară a ostilităților în 1972. Politica guvernului de la Khartoum de a folosi limba arabă și religia islamică ca liant al coeziunii statului se lovește de rezistența pop. africane din prov. sudice și declanșează un nou război civil în 1983. Durata și violența conflictului afectează nu numai Sudanul ci ,prin valurile de refugiați și instabilitatea creată, și reg. și statele vecine. Majoritatea exploatărilor petrolifere intrate în funcțiune după 1978 se află în reg. meridionale, ceea ce a conferit un rol geopolitic sporit acestei zone. Organizații regionale africane precum și organizațiile internaționale intervin în calitate de mediatori ai conflictului. Lor li se alătură marile puteri și statele vecine din zonă. Un prim acord între forțele rebele din sud și guvernul central sudanez este semnat la 20.7.2002 la Machakos, în Kenya, în prezența președintelui acestei țări. El deschide calea unor laborioase tratative de pace încheiate cu parafrarea la 9.1.2005 a unui acord de pace (“Comprehensive Peace Agreement”). Acesta este semnat la Nairobi (Kenya) în prezența charismaticului lider al Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez, John Garang, vicepreședintele Republicii Sudan și a 11 șefi de stat africani. El prevede o perioadă de tranziție de 6 ani, în care prov. meridionale beneficiază de un statut de autonomie, urmând ca apoi să fie organizat un referendum în care pop. să se pronunțe pentru un statut de autonomie lărgită în cadrul statului sudanez sau pentru independență. După ce Parlamentul sudanez ratifică la 1.2.2005 acordul de pace, Consiliul de Securitate al ONU adoptă la 25.3.2005 rezoluția nr. 1590 prin care se înființează Misiunea de Pace pentru Sudanul de Sud, conform căreia 10 000 de “căști albastre” urmează să supravegheze pe teren implementarea acordului de pace. John Garang este numit la 9.7.2005 prim‑vicepreședinte al Sudanului, dar moare trei săptămâni mai târziu într‑un accident de elicopter. Unul dintre apropiații săi, Salva Kiir Mayardit, îi succede la conducerea partidului – Mișcarea de Eliberare a Poporului Sudanez – și ca vicepreședinte al guvernului central de la Khartoum. Continuă dezbaterea unor probleme nesoluționate în cadrul acordului din 2005 – traseul frontierei comune, împărțirea veniturilor provenite din petrol, statutul reg. Abyei (Kordofanul de Sud) ș.a. Problema frontierelor și a statutului terit. Abyei, aflat la frontiera dintre N și S, cu o pop. eterogenă, bogat în zăcăminte de petrol, teatrul unor repetate ciocniri armate între părțile în conflict, este supusă arbitrajului Curții Internaționale de la Haga. În verdictul făcut public la 22.6.2009 aceasta atribuie Sudanului de Sud reg. centrale ale prov., iar părțile orientale și apusene Republicii Sudan. Un viitor referendum local urmează să tranșeze definitiv această dispută. Recensământul pop. organizat pe întregul terit. al Sudanului în apr. 2008 indică pentru prov. meridionale o pop. de 8,26 mil. loc., la care se adaugă 518 000 persoane provenite din sud, dar care trăiesc în partea controlată de guvernul de la Khartoum. Între 11-15.4.2010 au loc alegeri generale atât în partea de nord cât și în cea de sud a Sudanului. Salva Kiir Mayardit este reales președinte al prov. meridionale cu 93% din voturi, iar partidul său – Mișcarea de Eliberare a Poporului Sudanez – obține 84 din sufragiile exprimate pentru Parlamentul Sudanului de Sud. Referendumul decisiv, elementul central al acordurilor din 2005, este organizat între 9 și 15.1.2011. 99,8% dintre cei prezenți la urne se pronunță pentru separarea prov. autonome a S.S. și proclamarea independenței acesteia. *Parlamentul S.S. decide în febr. 2011 ca noul stat să poarte numele de Republica Sudanul de Sud, moneda națională să fie lira sud‑sudaneză, iar drapelul de până acum al prov. autonome să devină drapel național. La 9.7.2011 are loc proclamarea oficială a independenței Republicii S.S. Salva Kiir Mayardit depune jurământul ca președinte al statului și promulgă o constituție de tranziție. La festivitățile prilejuite de proclamarea independenței în capitala Juba participă secretarul general al ONU Ban Ki‑moon, președintele Sudanului Omar al‑Bashir și alți oaspeți străini. La 14.7.2011 S.S. devine al 193‑lea stat membru al ONU. Nou constituitul stat este unul dintre cele mai subdezvoltate și sărace ale lumii. 4/5 din pop. este ocupată în sectorul agricol și al creșterii vitelor, 51% trăind sub pragul sărăciei. Rata analfabetismului se ridică la 73%. Secătuit de decenii de război civil, duce lipsa căilor de comunicație (posedă numai 60 km de șosele pavate), a instituțiilor de învățământ și sănătate, a forței de muncă pregătite și a personalului administrativ școlit. Corupția endemică și rivalitățile interetnice grevează și ele viitorul. Războiul a făcut peste 2,5 mil. de morți, a izgonit de la casele lor peste 4 mil. de oameni, 600 000 și‑au căutat salvarea în statele vecine. Principalele 10-12 miliții care au luptat împotriva armatei sudaneze, nu toate încadrate în Armata Populară de Eliberare a Sudanului, legate fiecare de un terit. geografic și de o grupare etnică specifică, reprezintă și ele un potențial factor destabilizator pentru viitor. În centrul relațiilor dintre cele două state sudaneze rămâne problema petrolului. Înainte de secesiunea sudului, 75% din veniturile guvernului de la Khartoum proveneau din petrol. Noul guvern de la Juba este dependent în proporție de 95% de veniturile provenite din petrol. De armonizarea acestui contencios depind relațiile bilaterale dintre cele două state separate de o graniță lungă de aproape 2 200 km.
Din volumul Enciclopedie de istorie universală de Horia C. Matei, în pregătire la Editura Meroni