Presedintetele PNL, premierul Calin Popescu-Tariceanu, a avut, luni seara, la Palatul Victoria, o intalnire cu vicepresedintii liberali si cu consilierii straini pentru a dezbate strategia pe termen mediu a formatiunii liberale, au declarat surse din partid. Intalnirea a avut loc in contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European, liberalii avand ca tinta obtinerea unui scor electoral cat mai mare, inaintea anului electoral 2008 cu doua scrutinuri. Potrivit surselor citate, discutiile au fost aprinse, de multe ori parerile consilierilor Artur Finkelstein si Tal Silberstein nefiind impartasite si de vicepresedintii liberali. In final, s-a ajuns la concluzia ca strategia PNL trebuie sa vizeze “concentrarea pe guvernare”, precum si mediatizarea mai accentuata a realizarilor Cabinetului Tariceanu. De asemenea, s-a convenit ca “subiectele politicianiste” sa fie abandonate, cel putin partial, de catre liderii de opinie ai PNL, mai ales conflictele publice cu presedintele Traian Basescu.