Premierul Calin Popescu Tariceanu a transmis, in numele Guvernului, mesaje de felicitare președintelui-ales al Statelor Unite, Barak Obama, si vicepresedintelui Joseph Biden, ca urmare a rezultatului alegerilor din 4 noiembrie, informeaza Executivul. “In mesaj este subliniata importanta acordata de Romania intaririi parteneriatului strategic bilateral si dorinta de a adanci cooperarea in proiectele de cooperare, inclusiv in plan regional. In numele Guvernului Romaniei sunt adresate urari de succes in indeplinirea mandatului incredintat de poporul American”, se arata intr-un comunicat al Executivului.