Călin Popescu-Tăriceanu a devenit de la 1 august unul dintre dealerii Ford pe piața locală, după ce în 2007 ca prim-ministru a făcut parte din echipa statului român în negocierile cu grupul american în vederea preluării pachetului de 72,4% din acțiuni al uzinei auto de la statul român. Americanii au plătit 57 mil. euro și au beneficiat de ștergerea datoriilor fabricii de la Craiova.
Automotive Trading Services (ATS), companie controlată de fostul premier în proporție de 85%, a înlocuit marca Citroën din centrul auto din Băneasa cu cea americană, devenind astfel cel de-al cincilea dealer Ford din Capitală. “Confirmăm faptul că ATS va deveni în luna august dealer Ford, parte a rețelei Ford România”, au declarat reprezentații constructorului american. Până la închiderea ediției oficialii ATS nu au putut fi contactați.
În prezent, cel mai mare concesionar Ford de pe piața locală este Romcar Motors, parte a ȚiriacAuto, cu afaceri de peste 20 mil. euro în 2009. ATS a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 15,7 mil. euro, în scădere cu peste 20%, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
Statul român va acorda în total un ajutor de stat de 143 mil. euro în intervalul 2008-2012 și garantează în proporție de 80% un împrumut în valoare de 400 mil. euro contractat de Ford de la Banca Europeană pentru Inves­tiții, pentru uzina auto de la Craiova.