Tarifele de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă Cosmote, Telemobil și RCS&RDS vor fi reduse începând de mâine, a anunțat Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) printr-un comunicat. Astfel, tariful mediul aplicat de Cosmote și Telemobil pentru serviciile de interconectare va scădea de la 1 iulie până la valoarea de 5,03 eurocenți /minut, față de 5,67 eurocenți /minut în prezent, iar în cazul RDS&RCS se va reduce la 5,67 eurocenți /minut, de la 6,4 eurocenți /minut.

Potrivit ANCOM, acești operatori au fost desemnați ca furnizori cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria rețea publică de telefonie. Operatorii Orange și Vodafone vor aplica în continuare un tarif mediu care să nu depășească 5,03 eurocenți/minut pentru aceste servicii. Tarifele nu includ TVA.

“Reglementările adoptate de Autoritate pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile au ca scop promovarea concurenței și protejarea intereselor utilizatorului final, care va beneficia de tarife din ce în ce mai avantajoase pentru convorbirile în rețelele mobile. Sperăm ca aplicarea noilor tarife de interconectare pentru operatorii Cosmote, Telemobil și RDS & RCS, începând cu 1 iulie, să se reflecte în costuri și mai mici pentru convorbirile utilizatorilor finali”, a declarat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.