Industria statelor din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România, poate beneficia în următorii ani de boom-ul economic din China prin intermediul Germaniei, cel mai mare exportator european, potrivit unei analize a Economist Intelligence Unit (EIU). Motorul recuperării industriei în Europa Centrală și de Est este Germania, notează EIU. Această țară livrează în prezent doar 6% din totalul exporturilor către China, însă reprezintă o oportunitate pentru țările din regiune să profite de avansul economiei asiatice în anii următori. Această oportunitate, chiar dacă prezintă anumite riscuri, este o șansă pentru țările care au nevoie de o diversificare a structurii exporturilor, dar nu sunt suficient de puternice pentru a ajunge la piața chineză. Producția industrială a Germaniei a crescut cu 12,5% în martie-mai, față de aceeași perioadă din 2009, ritm neîntâlnit de câteva decenii. Exporturile calculate în euro au înregistrat un avans și mai mare, potrivit EIU. Statele din Europa Centrală și de Est profită de această evoluție. Companii precum BMW, Daimler și Volkswagen și-au majorat estimările pentru vânzări în acest an datorită cererii ridicate din țări precum SUA sau China.
Eveniment
Țările din ECE, inclusiv România, pot profita de dezvoltarea Chinei prin intermediul Germaniei
Industria statelor din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România, poate beneficia în următorii ani de boom-ul economic din China prin intermediul Germaniei, cel mai mare exportator european, potrivit unei analize a Economist Intelligence Unit (EIU).