Anuntata pentru anul 2005, intrarea pe profit a operatorului national de transport aerian TAROM s-ar putea amana cu un an. Explicatia directorului general al companiei, Ioan Lixandru, este razboiul din Irak si virusul pneumoniei atipice (SARS).
“Anul acesta trebuia sa reducem pierderile la 19,5 milioane de dolari. Ca urmare a razboiului din Irak si a SARS, am ajuns sa realizam pierderile pentru intreg anul dupa doar patru luni. In aceste conditii este clar ca ne vom mai putea atinge obiectivul la sfarsitul acestui an” a declarat Ioan Lixandru, directorul general al Tarom.
Parerea este sustinuta si de directorul de marketing si vanzari al companiei, Aurelia Fulger. “In lunile mai si iunie am reusit sa redresam situatia, iar lunile iunie, iulie si august au reprezentat luni de crestere, cand am inregistrat un factor de incarcare de peste 70%. Sper ca la sfarsitul anului sa reusim sa inregistram pierderi de pana in 30 de milioane de dolari”, a precizat Fulger.
In aceste conditii, trecerea pe profit a operatorului roman de transport aerian, se va amana cu cel putin un an. “Probabil ca anul viitor vom reduce pierderile la nivelul estimat pentru acest an, ceea ce ca insemna ca trecerea pe profit se va realiza undeva in 2006” a mai spus Lixandru.
Cu toate acestea, vanzarile companiei au crescut in prima jumatate a acestui an, cresterea urmand a se mentine si la nivelul intregului an.”Am inregistrat dupa prima jumatate a anului o valoare a vanzarilor de bilete de peste 130 milioane dolari, ceea ce inseamna ca vom depasi 250 milioane dolari la nivelul intregului an” a explicat directorul de marketing al Tarom. Anul trecut, Tarom a transportat un milion de pasageri, iar volumul total al biletelor vandute a fost de aproape 200 de milioane de dolari, in timp ce pierderile au fost de peste 25 de milioane de dolari. In 2001, pierderile Tarom au fost de 38 de milioane de dolari, in scadere fata de 62 de milioane de dolari cat inregistra in anul precedent.
La anul in Sky Team
Salvarea operatorului national, care anul viitor face 50 de ani de activitate, ar putea veni insa de la partenerii straini. “Cred ca anul viitor vom putea sa intram in alianta Sky Team. Suntem un operator mic si singura noastra sansa pe termen lung este sa mergem alaturi de cei puternici” a mai spus Lixandru. Intentiile Tarom de a intra intr-o alianta mondiala nu sunt insa noi, ceilalti directori general ai companiei anuntand de-a lungul timpului astfel de intentii.
“Am reusit insa sa ne decidem acum asupra aliantei in care vrem sa intram. Aceasta este Sky Team. Pentru a accede in aceasta alianta trebuia sa avem acorduri de code-share (zboruri operate in comun aâ¬â n. red.) cu cel putin doua dintre companiile membre ale aliantei. In prezent avem incheiate astfel de acorduri cu Alitalia, CSA Czech Airlines si, mai nou cu Air France, adica unul dintre cei mai importanti membri ai aliantei Sky Team”, a adaugat Lixandru.
Acordul de code-share dintre Tarom si Air France a fost semnat ieri si implica operarea in comun a 26 de zboruri pe saptamana pe relatia Bucuresti-Paris. Mai exact, acordul de code-share permite unui client al Tarom sa cumpere de la operatorul roman un bilet de avion valabil pe zborurile operate de Air France si viceversa.
“Air France va opera 14 zboruri pe saptamana, in timp de Tarom va opera 12 zboruri pe saptamana”, a declarat Rodolphe Lenoir, country manager Air France Romania. Zborurile Tarom vor fi operate de avioane tip Boeing 733, in timp ce zborurile Air France vor fi operate de avioane Airbus A319 si Airbus A320.
Operatorul roman ar putea insa mari numarul zborurilor de la inceputul anului viitor. “Nu s-a luat inca o decizie, insa potrivit studiilor pe care le avem, luna ianuarie a anului viitor ar fi un moment propice pentru a ajunge la 14 zboruri pe saptamana” a precizat Aurelia Fulger.Tarom opereaza in prezent o flota de 17 aeronave, din care doua Airbus 313, sase Boeing 733, precum si sapte avioane tip ATR. Pana la sfarsitul acestui an vor mai fi achizitionate doua aeronave Boeing 737-700.
Infiintata in vara anului 2000, alianta de companii aeriene SkyTeam are, in prezent, sase operatori membri – Aeromexico, Air France, Alitalia, Delta, CSA Czech Airlines si Korean Air – si asigura, zilnic, aproximativ 8.000 de curse aeriene catre mai mult de 500 de destinatii din 114 tari. Cele mai multe dintre zboruri traverseaza emisfera nordica, in care se desfasoara 80% din traficul aerian mondial, principalele centre operationale ale aliantei fiind Atlanta, Mexico City, Paris, Praga, Roma si Seul.
ionut.bonoiu@zf.ro