“În urma informațiilor apărute în presă cu privire la posibilitatea organizării unor greve în perioada următoare, Tarom anunță că toate cursele sale vor fi operate conform planului de zbor”, au precizat, sâmbătă, reprezentanții companiei.

Precizarea vine după ce în presă a apărut informația potrivit căreia angajații Tarom ar urma să intre în grevă generală la 14 noiembrie, deoarece ar fi nemulțumiți de noua conducere a companiei.

La începutul lunii, Consiliul de Administrație al Tarom l-a numit în funcția de director general pe Christian Edouard Heinzmann, fost președinte al Luxair, compania națională de transport aerian a Luxemburgului.

Heinzmann, cetățean belgian cu o experiență de peste 25 de ani în industria aviatică, își va începe mandatul la Tarom pe 19 noiembrie cu un contract pe patru ani, având funcția de chief executive officer and accountable manager.

Totodată, Consiliul de Administrație al Tarom l-a numit pe Michael Moriaty în poziția de director general adjunct, cu funcția de chief financial officer.

Moriaty este cetățean britanic și are o experiență de peste 33 de ani în managementul financiar din industria aviatică în Marea Britanie, SUA, Japonia, Tailanda, Bangladesh, Scandinavia, Olanda și Columbia.

El își va începe activitatea pe 12 noiembrie, cu un contract pe un an.

Subiecte #Tarom#zboruri