CURegizorul Tompa Gábor se află în aceste zile la Praga unde pune în scenă la Teatrul Național comedia Tartuffe de Molière. Pregătirile pentru spectacol au început încă din toamna anului 2013, iar repetițiile la jumătatea lui ianuarie. Capodopera lui Molière a fost tradusă în limba cehă de Vladimir Mikeš, scenogafia este semnată de Judit Dobre-Kóthay, dramaturgul spectacolului fiind Martin Urban. Personajul principal este interpretat de Karel Dobrý, iar celelalte roluri sunt jucate de actori cehi de prim rang, precum David Prahar (Orgon), Katerina Winterova (Elmire), Lucie Zackova (Dorine), Vaclav Postranecky (Domnul Loial), Jaromira Milova (Madame Pernelle). Premiera va avea loc în data de 27 februarie la Teatrul Estates, unul dintre cele mai vechi spații de joc al Teatrului Național din Praga. Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Teatrul Național din Praga sunt membre ale Uniunii Teatrelor din Europa, între cele două prestigioase instituții de cultură consolidându-se în ultimii ani o colaborare strânsă. În anul 2012, Tompa Gábor a pus în scenă Rinocerii de Eugène Ionesco în capitala cehă. La rândul său, Michal Dočekal, coordonatorul secției dramatice a Teatrului Național din Praga, a montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în toamna anului 2013, piesa L-am servit pe regele Angliei, adaptare scenică după romanul lui Bohumil Hrabal. Între cele două instituții de teatru s-au realizat și schimburi de spectacole: publicul clujean a avut posibilitatea de a urmări spectacolul Naționalului din Praga, Nunta lui Figaro, la Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE 2012, iar în primăvara anului 2013 Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett a fost jucat în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Compania clujeană a fost în turneu la Praga, în luna martie a anului 2013, cu Leonce și Lena de Georg Büchner.
Teatrul Estates din Praga, cu o capacitate de 659 locuri, este una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din Europa. Edificiul, în stil neoclasic, a fost inaugurat în anul 1783. Aici a avut loc premiera mondială a două dintre operele lui Mozart: în anul 1787, compozitorul însuși a dirijat premiera lui Don Giovanni, iar în 1791 a fost prezentată opera Clemența lui Titus.