Taxa hoteliera va fi stabilita de consiliile locale si va reprezenta intre 0,5% si 5% din tariful practicat pentru o singura noapte de cazare, indiferent de durata sejurului, conform unei ordonante de urgenta aprobate de Senat. Actul normativ votat in plenul Senatului modifica un articol al ordonantei de Guvern referitoare la impozitele si taxele locale, care prevedea ca taxa hoteliera sa fie calculata pentru toata durata sejurului. “Aprobarea acestei ordonante initiate de Ministerul Turismului, prin care se stabileste ca taxa de sedere in statiunile turistice sa se aplice pentru o singura noapte de cazare, indiferent de durata sejurului, vine mai ales in sprijinul turistilor cu venituri reduse”, a declarat Nicu Radulescu, secretar de stat in Ministerul Turismului.