TeamNet, unul dintre principalii integratori IT de pe piața locală, cu afaceri de 53 de milioane euro în 2012, a lansat pe piață, după un proiect de investiții și cercetare dezvoltat în ultimii doi ani, un avion fără pilot (foto) care are o autonomie de aproximativ trei ore și care poate atinge viziteze de peste 110 km/h la altitudini de peste 2.500 de metri. Aparatul poate fi utilizat, spre exemplu, pentru colectarea de date despre starea recoltelor, monitorizarea dăunătorilor, pentru realizarea de hărți detaliate sau monitorizarea activității pe suprafețe mari de teren. „Aparatul de zbor UAV Hirrus, stația de control de la sol, mecanismul de orientare a antenelor și rampa de lansare au fost proiectate și construite în întregime de echipa de specialiști români din cadrul companiei”, potrivit reprezentanților Teamnet. „În curând, în România, dar și pe alte piețe cererea de tehnologie UAV din sectorul privat va crește pe măsură ce tot mai mulți clienți privați vor vedea beneficiile utilizării datelor oferite de astfel de avioane fără pilot”, a declarat Bogdan Nedelcu, vicepreședintele departamentului de proiecte strategice al TeamNet. Sistemul UAV cuprinde trei avione fără pilot Hirrus, o stație de control-comandă și antene de emisie recepție și poate fi achiziționat, închiriat sau utilizat pe bază de abonament.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013