Iată o coproducție teatrală 100 % europeană. Ideea de bază și coordonarea generală a proiectului aparține companiei budapestane Sputnik Shipping, regizorul este Viktor Bodo, iar nucleul său este format din actori ai teatrelor din Ungaria. Lor li s-au alăturat, pe rând, artiști din Austria, Germania, România și Italia, atunci când reprezentația a avut loc în țările respective. Așadar, pe parcursul acestui an, începând din ianuarie la Graz, continuând la Mainz, Budapesta, Leipzig, Cluj-Napoca și terminând în decembrie la Parma, un spectacol de teatru face turul continentului cu un mesaj înscris în chiar titlul său: „ Social Error. Last man in…”
Spectacolul este unul eminamente politic. Punctul de pornire al proiectului l-a constituit întrebarea pe care, cu siguranță, ne-am adresat-o nouă înșine de atâtea ori: de ce oamenii nu pot crea o formă socială în care majoritatea să poată trăi fericiți ? De ce suntem martorii atâtor erori sociale – sărăcie, inechitate, nedreptate, violență, jocuri politice, represiuni polițienești, xenofobie ? Câtă dreptate a avut Orwell, spun scenariștii, definind totalitarismul cu aproape un secol în urmă în felul următor: „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”… Proiecțiile video derulate pe ecranul din fundalul scenei consacrate temei „social error” ( războaie sângeroase, mitinguri, manifestații), jocurile de lumini agresive, ambianța sonoră tumultuoasă potențează senzația de neliniște și teamă pe care o generează întreaga reprezentație. „Eu doresc doar să pun întrebări (de pildă, ce putem face pentru o lume mai bună ? ), nu și să formulez răspunsuri, spune Viktor Bodo, deoarece problemele sunt comune la nivel european. Vreau să declanșez reacții, să determin implicare, să anulez apatia contemporanilor noștri care s-au săturat de politică.” Oricum, dincolo de opțiunile politice personale, spectacolul nu a lăsat indiferent pe nimeni, fapt confirmat de reacțiile spectatorilor clujeni pe parcursul celor doua recente reprezentații.
Cea mai mare parte a repetițiilor s-au desfășurat la Budapesta, în toamna anului 2012 și la începutul lui 2013. Premiera absolută a avut loc la Graz, în Austria, în data de 19 ianuarie. A urmat turneul de care aminteam mai sus, fiecare teatru găzduind o nouă premieră și propunând propriilor spectatori o reprezentație diferită de cele anterioare.
După spectacolul clujean realizat în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat din localitate, l-am întrebat pe Viktor Bodo prin ce se deosebesc cele cinci variante de până acum, prezentate succesiv în cinci orașe europene. „Există un scenariu mai mult sau mai puțin fix, mi-a explicat acesta, o dramaturgie de bază, căreia i se adaugă elemente specifice locale. Modalitatea de pregătire a fiecărei premiere este identică: în fiecare teatru se repetă intens timp de 3-4 zile, perioadă în care actorii localnici, emigranții – conform scenariului, intră în rolurile care le sunt rezervate. Punem la punct coregrafia, mișcarea scenică, anticipăm improvizațiile în echipă. Într-un cuvânt, construim împreună reprezentația din punct de vedere tehnic.”
Strict formal, aceasta utilizează elementele unui reality-show, ale unui joc de societate strategic și ale unui experiment socio-psihologic. Scenariul de bază conține fragmente de acțiuni și reguli de joc, spectacolul fiind în proporție de 50 % improvizație cu reguli fixe și cu timp limitat, cealaltă jumătate fiind scenele stabilite și repetate. Regulile sunt aparent simple, dar cer un profesionalism desăvârșit și presupun un limbaj teatral gestual expresiv, dezinvolt, convingător. Artiștii Teatrului Maghiar din Cluj și cei din Budapesta au conlucrat ca o echipă îndelung rodată, realizând o performanță artistică de excepție și aducând în fața iubitorilor de teatru unul din cele mai emoționante spectacole ale stagiunii.