Sebastian Lungu are 4 ani și a fost diagnosticat cu encefalopatie hipoxic-ischemica gr 3 (foto 1, 2, 3). Este un copil vesel, care râde și se bucură de prezența celor din jur, dar care nu își poate coordona mișcările, nu se poate hrăni singur, iar medicamentele care îl înconjoară sunt mai multe decât jucăriile. Șansa lui de a merge mai departe constă în implicarea celor din jur. Provocările recuperării lui sunt imense: Sebastian are nevoie de un program complex de recuperare ce implică diferite forme de terapie (kinetoterapie, logopedie, ergoterapie etc.), intervenții chirurgicale și dispozitive medicale specifice. Pentru a susține efortul recuperării este nevoie, însă, de o sumă mare de bani. Tocmai pentru a-l ajuta pe micuț, actorii Anca Sigartău (foto 4), Coca Bloos, Cătălina Buzoianu, Iolanda Covaci, Marius Călugărița și Casa de Licitații Goldart organizează un festival de teatru în perioada 4-8 mai care va avea loc la sediul Goldart din Calea Dorobanți nr 127-129, iar reprezentațiile vor începe în fiecare seară de la ora 19.00.
Ideea acestui festival îi aparține Iolandei Covaci, care a fost impresionată de suferința micuțului Sebastian. Actriță la Teatrul Evreiesc de Stat, Iolanda a reușit să le convingă pe Anca Sigartău și Coca Bloos, nume de marca ale scenei românești, pe tinerii Richard Bovnoczki și Dana Cavaleru, membri ai trupei lui Dan Puric, pe Marcel Lovin împreună cu formația sa, să joace și să suțină concerte gratuit pentru a-l ajuta pe Sebastian «să se facă mare». Toți cei care vor asista la spectacole vor putea face donațiile pentru Sebastian în contul umanitar RO69 RNCB 0245 0366 2292 0004 Humanitarian SWIFT CODE: RNCBROBU, nume: Lungu Nansi Ionut sau la finalul spectacolului.Casa de Licitații Goldart găzduiește acest festival cu cea mai mare bucurie, în semn de solidaritate cu actorii și cu părinții copilului, în dorința de a contribui la ameliorarea stării de sănătate a lui Sebastian, conștientă fiind că nu este decât o contribuție extrem de mică într-un noian de nevoi. Povestea lui Sebastian poate fi accesată pe site-ul www.youtube.com/lungusebastian)

PROGRAMUL FESTIVALULUI UMANITAR la GOLDART (04-08 mai 2012)
Sebastian Lungu (4 ani): “Vreau să mă fac mare”
4 mai, ora 19:00 : “VREAU SA FIU ACTRITA” de Roberto Mauro – un recital extraordinar cu/de Anca Sigartau “Cine sunt eu? Eu sunt un om cu un vis, visul sa fiu actrita si asta e un vis extraordinar.”
5 mai, ora 19:00: “CENTRAL PARK WEST”, o comedie de Woody Allen (foto 5). Regia: Zsuzsanna Kovacs. Cu: Alexandra Fasola, Sorina Stefanescu, George Costea, Mihai Prejban si Iolanda Covaci.”Casatoria este moartea sperantei? Ce mod poetic de a pune problema..”
6 mai, ora 19:00: “CONTRASTE” – spectacol de pantomima cu/de Richard Bovnoczki si Dana Cavaleru (membri ai trupei lui Dan Puric). “Daca ar vedea aceasta piesa Tom si Jerry ar avea de ce sa fie invidiosi.”
7 mai ora 19:00: participarea extraordinara a actritei COCA BLOOS – minirecital surpriza
7 mai ora 19:30: Concert “Compania 7” – Melodii ritmate, ascultate si iubite, interpretate inedit de catre: voce – Marcel Lovin (finalist Vocea Romaniei), Cristina Caramarcu, clape – Sorin Antonie, chitara acustica – Andrei Radu, chitara electrica – Mihai Prejban
8 mai, ora 19:00: “TREAPTA A NOUA” de Tom Ziegler (foto 6). Regia: Adriana Popovici. Cu: Valentina Zaharia, Iolanda Covaci, Patricia Katona si Monica Sandulescu. Spectacol premiat in cadrul Festivalului Teatrului De Comedie Bucuresti 2011 si nu numai. “Acum 6 ani cand ai iesit din spital puteai sa alegi sa te intorci la casnicia ta deja avortata si la fiica ta impubera sau puteai sa alegi sa iesi putin din viata lor si sa incerci sa faci ceva cu viata ta. Te indoiesti ca ai luat hotararea cea buna? Nu populara, dar buna..”