Aan-Maria Nistor
Cele mai frumoase 100 piese de teatru povestite pe scurt
Editura Orizonturi
„Spre deosebire de alte lucrări de cultură generală, această carte mizează pe poveste, pe literatură, iar informația științifică e strecurată printre rânduri, îmbrăcată în anecdotică. Fiecare piesă în parte trimite la stilul dramaturgului respectiv, are un ceva anume, fiecare e povestea poveștii care te face să mergi să vezi spectacolul, să citești textul sau să cauți ecranizarea. Este o lucrare unică; nici un autor sau colectiv nu s-au încumetat să scrie despre cele mai frumoase 100 de piese de teatru fără a fi docți sau academici și au sfârșit prin a publica manuale de istoria teatrului, nu un volum pentru publicul larg. E o carte pe care vrei s-o ai în bibliotecă sau să o faci cadou pentru că e o mică enciclopedie nu doar despre teatru, ci și despre atmosfera epocilor respective. În același timp, e o carte pe care o citești de plăcere, ca pe un volum de nuvele: 100 de scurte povestiri scrise cu umor sau duioșie, cu răsturnări de situație, modern, viu, cu intertitluri care să nu obosească, ci să suscite interesul.” (editorii)
Lector univ. dr. Ana-Maria Nistor predă Istoria teatrului universal, playwriting și analiza textului dramatic la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC. Este critic de teatru și TV, scenarist și jurnalist.
„Mă bazez – scrie D.R.Popescu – pe cultura, morala, flerul și eleganța frazei Anei Maria Nistor atunci când spun cu siguranță că în selecția ce ne-o oferă domnia sa din dramaturgia universală vom descoperi personaje ce se opun uitării, dar și oameni ce sunt, de fapt, niște animale ratate. Fără geniul teatrului omenirea ar fi arătat altfel decât cum se prezintă azi. Eu am încredere în Cuvântul dramaturgilor și nu mă oripilează montările în care croncănitul câinilor vagabonzi se armonizează cu falnicul râs al curcilor și cu tandrul căscat al ciorilor vopsite și bașoldite, teatrul rămânând, pentru mine, în fond, doar o mireasmă a trecerii noastre prin istorii și a sensului profund al existenței. Totuși, de ce doar una sută de piese? De ce nu o sută și una de piese?”
Autoarea face câteva precizări într-o „didascalie”: selecția a fost subiectivă, împăcând axiologia cu marketingul; cartea nu este o istorie a dramaturgiei; se adresează publicului obișnuit care vrea să afle ceva în plus și poate viitorilor spectatori; cele o sută de tilturi nu sunt gândite ca un top, ca un clasament.”