Dezvoltarea fulminanta a tehnologiei din ultima suta de ani – si mai ales din ultimele trei decenii – lasa sa se intrevada o tendinta ce ar putea determina disparitia limitei dintre cele doua tipuri de tehnica pe care le foloseste omul modern: telecomunicatiile si tehnologia informationala.
Pentru utilizatorul de rand, cele doua concepte s-ar putea reflecta in curand intr-un singur tip de aparatura: singurul, unicul, indispensabilul ECHIPAMENT.
Din aceasta perspectiva, viziunile unor futurologi precum Alvin Toffler sau ale unor autori de science-fiction precum Isaac Asimov sau Arthur C. Clarke ar putea fi mai aproape decat credem in general.
Chiar daca acest moment este la o departare de o suta sau doua sute de ani, de ce nu am putea visa chiar la o imagine de genul unui microcip implantat in creier prin care am putea sa comunicam si sa comandam diversele aparaturi electronice care ne inunda existenta?
Dar sa ne reintoarcem la realitatea imediata. Ideea de convergenta, noul concept ce sta la baza oricarui proiect tehnologic, este derivata din cele doua tendinte care se manifesta in tehnologia mileniului trei.
Pe de o parte, in industria telecomunicatiilor, marile nume precum Nokia, Ericsson, Motorola, Qualcomm si Alcatel au prezentat noi tipuri de terminale ce fac legatura dintre telefonie si sistemul bancar (de exemplu, platile electronice),dintre telefonie si infrastructura de transport (aerian, rutier, naval si feroviar) si, nu in ultimul rand, dintre telefonie si tehnologia informationala (e-mail, Internet).
Pe de alta parte, in industria IT, producatorii si dezvoltatorii de sisteme – cum ar fi IBM, Compaq, Xerox, Toshiba, Cisco si multi altii – au prezentat din ce in ce mai multe echipamente multifunctionale, prin care biroul, in sensul de incapere, se transforma intr-o notiune perimata.
Prin prisma analistilor si presei internationale, convergenta este pentru afacerile moderne un concept deschis si in acelasi timp avansat.
Astfel, in loc sa-ti conectezi toate telefoanele din birou la o retea si toate computerele la o alta, toate aceste echipamente pot fi legate la o singura retea si folosite printr-o (mai) ieftina si simpla solutie.
In mod normal, telefoanele din birou sunt conectate la una sau mai multe centrale (Private Branch Exchange – PBX), iar computerele au acces la lumea exterioara prin intermediul unui router. Intr-o retea convergenta, ambele functii vor fi utilizate prin intermediul aceleiasi “cutii”.
Teoretic, este mai ieftin sa investesti intr-o singura retea. De asemenea, ai mai putina bataie de cap cu intretinerea unei retele in loc de doua. Intr-o retea convergenta, teoria spune ca majoritatea, daca nu toate fluxurile (de voce, date sau multimedia) sunt transmise pe baza de protocol Internet (IP).
In plus, IP-ul ar permite – in mod ideal – utilizatorilor sa transmita orice volum de date pe aproape orice latime de banda.
Din punct de vedere practic insa, este dificil deocamdata sa determini cu exactitate daca un PBX unificat este mai ieftin decat varianta in care implementezi doua retele separate. Potrivit analistilor, circuitul se inchide atunci cand vine vorba de costul total al proprietatii asupra unor asemenea retele (TCO).
“Exista o multime de motive prin care te poti convinge daca in cazul convergentei TCO este mai mic. In parte, este o problema de contabilitate. In acest moment, nu exista insa destule precedente pentru a putea trage o concluzie”, declara Steve Cramoysan, analist principal la Gartner Dataquest.
Economiile bugetare nu sunt insa, contrar aparentelor, principalul atu al retelelor convergente. In primul rand, sunt extinse capabilitatile telefonului, acesta avand acces la functionalitatile pana nu demult rezervate computerului. Sa ne gandim numai la e-mail, mesagerie vocala, afisaj interactiv si multimedia.
De asemenea, functionarea retelei numai pe baza de IP face lobby pentru o mai usoara implementare a serviciilor wireless, folosind Bluetooth, wireless LAN sau GSM si mai noile GPRS si 3G.
Pe de alta parte, retelele de computere nu sunt privite cu foarte mare incredere. Telefoanele sunt esentiale pentru existenta afacerilor si daca ele nu functioneaza apare o problema.
De aceea, conform Dataquest, PBX-urile sunt mai de incredere decat routerele, iar producatorii le inzestreaza cu capabilitati de trei-patru ori mai mari decat maximul traficului pe care il vor avea vreodata de infruntat.
O problema ce apare frecvent in disputele analistilor este calitatea. Teoretic, aceasta poate fi asigurata la niveluri aproape nelimitate, insa cu cat urci pe scara calitatii transmisiei, cu atat urci si pe scara costurilor. Deci, cercul se inchide – din nou TCO.
In cazul ideal, in care reteaua va fi instalata de catre o companie nou-infiintata, intr-un birou proaspat achizitionat, implementarea unui sistem IP PBX este foarte atractiva si exista deja exemple de clienti multumiti, conform Dataquest.
Peste aproximativ sase luni, cand se va putea considera ca tehnologia este verificata, numarul multumitilor ar putea sa creasca accelerat.
In realitate insa, situatia este putin mai complicata. Daca o mare companie va instala o retea convergenta intr-o filiala, iar in celelalte filiale vor fi pastrate PBX-urile traditionale, majoritatea functiilor avansate nu vor functiona.
In plus, daca majoritatea telefoanelor functioneaza pe acelasi standard de baza, IP-ul, cele mai multe dintre functiile avansate sunt dependente de producator. De exemplu, telefoanele Cisco nu vor functiona cu un PBX produs de Mitel.
Acest lucru este, potrivit Gartner Dataquest, avantajos pentru producatori, pentru noul PBX fiind furnizate si telefoanele aferente. Problema standardului este si ea foarte complexa si ar putea aduce intarzieri ale procesului de larga raspandire al convergentei.
Piata este si ea in expectativa, tinandu-si parca respiratia pana temerarii isi vor anunta impresiile.
“Tehnologia telefoniei prin IP este prea noua deocamdata. Pentru noi, directorii de IT, tehnologiile incercate sunt de preferat unor posturi de cobai pentru producatorii de echipamente”, spune un manager IT.
Marile nume au investit sume uriase in convergenta si analistii sunt de parere ca IP reprezinta viitorul. In ultima instanta, trendul lasa sa se intrevada un cutremur major pe piata PBX-urilor.
“Noile concepte vor deschide cu siguranta piata si vor influenta fara exceptie toti producatorii”, adauga Cramoysan.
Potrivit analistilor, piata traditionala PBX a fost dominata de companii precum Alcatel, Lucent, Ericsson, Mitel, NEC, Nortel, Panasonic, Siemens si Toshiba.
Convergenta a facut loc pentru 3Com si Cisco si creeaza conditiile pentru o batalie a capetelor incoronate de pe piata furnizorilor de echipamente. Cum majoritatea acestora sufera financiar de pe urma recesiunii, aceasta este o batalie pe care nu isi pot permite sa o piarda.
Biroul, un obiect ce incape intr-o geanta
In industria tehnologiei informationale, conceptul de convergenta a stat si la baza proiectarii si dezvoltarii ultimelor generatii de echipamente multifunctionale. Fenomenul se manifesta de la computerele portabile (care incorporeaza in prezent cele mai noi si mai performante dispozitive de comunicatii) si pana la produsele destinate biroului.
Cele mai elocvente exemple sunt noile familii de copiatoare, imprimante si faxuri. Adesea, limita dintre functiile principale ale echipament dispare.
Astfel, nu mai este o noutate un copiator care joaca si rolul de imprimanta si pe cel de fax, in acest domeniu lista marilor nume de companie cuprinzand Xerox, Toshiba, Canon si Minolta printre multi altii.
Chiar saptamana trecuta, Panasonic a anuntat de exemplu un scanner care poate transmite documentele sub forma de fax sau sub forma de e-mail.
In plus, tendinta de multifunctionalitate este accentuata de scaderea treptata a dimensiunilor acestor echipamente ca si de posibilitatile avansate de integrare in retea.
Daca in urma cu aproximativ zece ani, notiunile de copiator sau imprimanta desemnau “utilaje” cu dimensiuni masurabile in metri cubi, legate prin cabluri grele de dispozitivele din birou, astazi aceleasi notiuni au ca reprezentare o cutie de dimensiuni extrem de reduse, plasata intr-un punct strategic al biroului si cu care comunicarea se face deseori wireless.
Tehnologia in sensul traditional, de ansamblu computer-imprimanta-periferice s-a transformat radical odata cu aparitia Internet-ului.
Practic, pentru din ce in ce mai multi oameni, in prezent biroul consta intr-un computer portabil si un telefon mobil, instrumente prin care poti lucra oriunde, pentru ca informatiile sa fie mai apoi transmise, prelucrate si listate prin Internet. In sectorul bazelor de date, pentru interogari, modificari si stergeri de inregistrari exista de asemenea posibilitatea de a le efectua online.
De asemenea, in ultimii ani, posibilitatile fizice de stocare a informatiei au crescut pana la volume greu de inchipuit cu, sa spunem, zece ani in urma.
Practic, intr-un singur computer portabil mediu pot fi acum stocate, pe langa documentele financiar-contabile, actele companiei si lista de contacte comerciale, toate fluxurile zilnice de documente.
In aceste conditii, statul pe scaun la birou a cazut in desuetitudine, biroul din noua economie incapand practic intr-o geanta.
Telefonul, superlativul cartii de plata
Recent anuntatele initiative de pe piata telecomunicatiilor au determinat analistii marilor companii de consultanta precum International Data Corporation (IDC), Gartner Dataquest si Datamonitor sa aprecieze ca noua economie reprezinta mediul ideal pentru manifestarea convergentei.
Astfel, saptamana trecuta, Paybox si KPNQwest au anuntat lansarea unui parteneriat ce va promova dezvoltarea platilor electronice prin intermediul telefonului mobil, fenomen ce va detrona cartea de credit de pe pozitia sa exclusivista.
Chiar daca aceste servicii nu sunt atat de complexe precum cele promise de telefonia din a treia generatie (3G), prin intermediul lor pot fi transmise sume de bani de pe un telefon pe altul, se poate plati taxiul si se pot efectua plati electronice. Initiative precum aceasta nu sunt insa singulare.
Marii operatori de telefonie pregatesc terenul pentru 3G prin lansarea de servicii intermediare (precum GPRS), iar posibilitatile de conectare ale terminalelor mobile sunt pe cale sa devina nelimitate.
De asemenea, vitezele de transfer ale informatiei (indiferent de modul in care aceasta se prezinta: voce, date, multimedia) au crescut accelerat. In prezent, prin retelele de telecomunicatii datele circula cu rate de transfer de zeci sau sute de megabiti pe secunda, asigurand practic necesarul pentru videoconferinte in timp real si transmisii in direct, online.
In ceea ce priveste telefoanele mobile, chiar daca se considera ca in prezent piata a intrat in recesiune, numarul acestor echipamente tinde sa depaseasca – daca nu a depasit deja, la nivel mondial – numarul terminalelor fixe. Deci, un pas inainte spre convergenta, pentru telefonul mobil conectarea acestuia la un computer fiind naturala.