Am avut privilegiul și (ne)șansa de a fi participat destul de des în ultimii zece ani la astfel de emisiuni radio și, mai ales, tv. Concret, dau un ultim exemplu, schimbările petrecute recent la Vatican au însemnat pentru subsemnatul participarea în direct la câteva zeci de emisiuni sau intervenții telefonice pe mai toate televiziunile naționale importante, astfel încât pot afirma că vorbesc în cunoștință de cauză. Este un truism să spunem că presa cotidiană înseamnă în mare măsură superficialitate. Nu mai miră pe nimeni adresările inadecvate din partea vreunui moderator de televiziune atunci când vorbește despre un ierarh ortodox al cărui rang îl transformă – vorbind în termeni militari (de data asta nu fac nici o aluzie…) – din general în caporal. Dar aceasta se petrece și cu invitații din platou, uneori, apelându-l pe preotul cutare cu „domnule X” etc. Astea sunt însă cele mai mici „păcate” care se pot întâmpla.
În cazul în care ești invitat să vorbești într-un jurnal (care durează uneori chiar și un ceas la o televiziune de știri) prima șmecherie care ți se aplică este aceea că ești chemat să vorbești, ți se spune la telefon, pentru 30 sau 20 de minute. Asta ca să sune convingător pentru a te deplasa până la sediul televiziunii respective. Ajuns acolo constați că în realitate timpul alocat subiectului (cu tot cu materialul video înregistrat) va fi între 5 și maximum 15 minute. Așadar, un subiect important, pentru care – se presupune – te-ai pregătit serios, trebuie să-l concentrezi, să-l diminuezi rapid. Șmecheria este deja clasică, se practică în toate televiziunile de știri. Ca să nu vă faceți cumva iluzii, nu mai spun nimic despre deranjul personal, despre faptul că niciodată astfel de participări, chiar în emisiuni consistente, de un ceas, două, nu sunt plătite.
Uneori ești chemat pentru o anumită oră și subiectul tău este expediat rapid către finalul jurnalului întrucât intervin diverse „breaking-news” – asta poți înțelege (presupunând că accepți ceea ce este „breaking-news” în România, adică de multe ori un fapt banal, chiar o non-știre). Alteori, când nu este nici un breaking-news, nici o declarație politică interesantă, există suficiente găinării, furturi, violuri etc care să aibă prioritate în fața faptului religios. Dar aceasta ține deja de tabloidizarea televiziunilor „de știri”. Fapt pentru care, personal, am și refuzat de ceva ani să mai particip la asemenea mascarade. Un calup aparte îl reprezintă emisiunile la care ești invitat să participi tot în direct dar prin telefon. În funcție de moderator, de cel care-i șoptește în ureche că urmează chestii mai serioase (alte găinării, alt viol ce trebuie neapărat relatate) ți se taie legătura atunci când apuci să intri în subiect. Pretextele pot fi diverse: poate te întinzi mai mult decât e cazul, poate intri în subiecte pe care moderatorul le consideră inadecvate, incomode etc. Tu însă rămâi cu ideea, cu fraza neterminate. Este o lipsă de eleganță care-ți lasă un gust amar.
NB: Se înțelege, moderatorii care prezintă știri din întreg spectrul politic sau social sunt puși în situația de a intra de cele mai multe ori într-un subiect care le este strain, anume: cultural ori religios. Iată de ce întrebările – care se vor istețe – se tot repetă an de an, emisiune de emisiune (eventual cu un zâmbet sexy): „care sunt diferențele dintre catolici și ortodocși?”, „de ce sărbătorim Paștele la date diferite?” etc.
În fine, există emisiuni ceva mai serioase dedicate exclusiv Paștelui, Crăciunului, alegerii noului Papă etc. Nu înseamnă că abordările sunt mai fericite, chiar dacă timpul acordat poate fi generos de această dată (un ceas, două). Rareori ai de-a face în platou cu un moderator care s-a pregătit și care nu pune întrebări standard. Indiferent de credința sa, acesta ar trebui să aibă cultura necesară pentru a evita anumite gafe de exprimare sau de abordare. Nimeni nu te învață așa ceva într-o (eventuală) școală de jurnalism. Își spun cuvântul bunul simț, politețea, inteligența, cultura generală, maturitatea spirituală.
NB: Personal, niciodată nu am cerut moderatorilor să-mi spună dinainte întrebările, ba chiar îmi displace. Este suficient – și obligatoriu – să afli însă care este subiectul emisiunii, cât durează și cu cine vei mai fi în platou. Restul curge de la sine. Răspunsul la o întrebare pusă prost ori inadecvată poate fi ușor evitat prin schimbarea subiectului, prin recurgerea la întrebarea corectă pe care o poți pune chiar tu, cel invitat să răspundă. O emisiune este reușită atunci când lasă loc și întrebărilor fără de răspuns…
Nu mai amintesc acum de faptul că sunt aduse în platou personaje care nu au nici în clin, nici în mânecă cu un anume subiect religios. Nu este suficient să fii istoric, ca să vorbești despre Vatican, spre exemplu – de unde și gafele ori inexactitățile abundente din ultimele săptămâni. Ideal este să apelezi la oameni de meserie – iar catolicii au trimis în platourile din televiziunile centrale câțiva oameni de foarte bună calitate în aceste zile, profesioniști care au și capacitatea de a explica, dincolo de pregătirea teologică sine qua non: Pr. Wilhelm Dancă, Pr. Francisc Doboș, Prof. Francisca Băltăceanu, Ana Boariu, Claudia Stan etc. Din păcate, cu prilejul anumitor evenimente care se petrec în Biserica Ortodoxă Română (BOR), oficialii acesteia nu sunt în stare să recomande presei – chiar dacă există, sensibil mai mulți! – un număr similar (măcar cinci) de oameni care să-i reprezinte mulțumitor. De ce? Fiindcă distanța dintre BOR și intelectuali pare să se adâncească printr-o proastă strategie a Patriarhiei în veșnică vânătoare de yesmani. Deoarece cu un teolog intelectual catolic poți vorbi relaxat, într-o emisiune în direct despre gravele probleme din ultimii ani existente în Biserica Catolică, pe când pentru un teolog (preot) ortodox provenit din BOR subiectele tabu sunt din ce în ce mai multe…
Ceea ce vreau să spun prin rândurile de mai sus este că, în general, este important că subiectele cu tematică religioasă sunt luate în considerație de media, dar că, de cele mai multe ori sunt tratate superficial. Să presupunem că unii oameni din media ar aparține religiei numită ateism, tot o abordare profesionistă trebuie să aibă. Dar întrucât presa românească, în general, este într-o gravă derivă în ultimii ani, vă invit să medităm cu îngăduință creștină la cele de mai sus. Este o evidență că în media laice evenimentele religioase trebuie explicate simplu, într-un limbaj comun – chestiune la care ortodocșii, dar și catolicii români, pe alocuri, au încă de lucrat. Eu însumi am avut șansa de a practica toate genurile de presă (scrisă, radio, tv, new media) de aproape 20 ani, astfel încât mă refer aici mai puțin la tarele celor care participă în astfel de emisiuni (preponderent teologi) – întrucât am făcut-o, cu alte prilejuri – cât la deficitul de bun simț, de inspirație și de profesionalism din presă atunci când este vorba despre faptul ori evenimentul religios sau cel spiritual. Dar există ceva în afara Spiritului?…