Banca Angliei a majorat ieri cu jumatate de punct procentual rata dobanzii de referinta, pana la 4%, pentru prima data din luna noiembrie a anului trecut, informeaza BBC News. Initiativa autoritatii monetare din Marea Britanie a fost determinata, spun economistii, de o continuare a cresterii preturilor pe piata imobiliara si de o dinamica tot mai accentuata a consumului si creditarii.



Cresterea ratei de dobanda este asteptata a atrage un val de nemultumiri, avand in vedere faptul ca va contribui la consolidarea lirei sterline. Mediul de afaceri britanic s-a plans in repetate randuri de efectul negativ pe care-l are aprecierea monedei asupra exporturilor. In Statele Unite, rata dobanzii de referinta a ramas la 1%, maximul ultimul 45 de ani, in timp ce in Europa aceasta se ridica la 2%.



Departamentul de Trezorerie, care s-a declarat in repetate randuri in favoarea unei majorari a ratelor de dobanda, a considerat masura ca fiind oportuna deoarece va contribui la stoparea supraincalzirii economiei.



Potrivit datelor furnizate de Oficiul National de Statistica, economia britanica a crescut anul trecut cu 2,1%. Germania, spre comparatie, a suferit o contractie de 0,1%, in timp ce zona euro a inregistrat o crestere modesta de doar 0,5%. Marea Britanica are cele mai ridicate costuri la creditare si cea mai mica inflatie din grupul celor mai industrializate state ale lunii(G7).



Masura Bancii Angliei a fost luata in conditiile in care atat piata imobiliara cat si serviciile au cunoscut in ultima perioada ascensiuni puternice, antrenand temeri privind declansarea unui soc inflationist. Martin Weale, director al Institutului National de Cercetare Economica si Sociala considera ca ” desi inflatia este cu mult sub pragul de atentie, e mai bine sa ridici acum ratele decat sa astepti ca inflatia sa creasca.”



Potrivit datelor furnizate de o serie de agentii, pretul mediu al unei case in Marea Britanie a depasit pentru prima data pragul de 100.000 de lire sterline.



In plus, creditele contractate prin carduri au urcat la valori record iar magazinele au avut, in ianuarie, cea mai aglomerata luna din ultimii doi ani.



Prin cresterea costurilor indatorarii, Banca Angliei spera sa lase mai putini bani in buzunarele consumatorilor, pe masura ce acestia vor plati ai mult pe credite si ipoteci.



Masura va asigura economiei un ritm mai sustenabil de crestere si nu ii va stopa avansarea, considera analistii.



Analistii se asteapta ca pe termen mediu rata dobanzii sa sufere o noua modificare. Institutul Directorilor din Marea Britanie estimeaza o majorare in cursul acestui an pana la un nivel de 4,5%. Anuntul privind nemodificarea dobanzii a atras o usoara intarire a lirei sterline fata de dolar, in jurul nivelului de 1,8368 $, in timp ce fata de euro, moneda britanica s-a mentinut in jurul maximei din ultimii trei luni de 1,45 euro.





BCE nu umbla la dobanzi



Banca Centrala Europeana a pastrat rata dobanzii de referinta neschimbata la 2%, minimul ultimilor 60 de ani, pe masura ce rederesarea economica a zonei euro a atenuat impactul negativ al aprecierii monedei unice, noteaza Bloomberg.



“Monda euro se stabilizeaza din ce in ce mai mult; nu este necesara o modificare a dobanzii,” considera un analist din cadrul DZ Bank in Frankfurt. “Un euro putenic diminueaza competitivitatea europeana, insa noi speram ca cererea interna se va redresa simtitor.”



Industria si sectorul serviciilor si-au accelerat luna trecuta cresterea, sugerand o continuare a insanatosirii economiei europene in cursul acestui an.
gabriel.taranu@zf.ro