Oficialii companiei britanice Franklin Templeton Investments, care așteaptă de mai bine de un an acordul Guvernului pentru preluarea mandatului de administrator al Fondului Proprietatea, recomandă conducerii locale a Fondului să convoace AGA pentru aprobarea mandatului și distribuirea dividendelor cât mai curând posibil.

Într-un comunicat emis săptămâna trecută, Ionuț Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea, estima că o Adunare Generală a Acționarilor ar putea fi convocată la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, după ce Ordonanța 81/2007 va fi promulgată de Președinție și publicată în Monitorul Oficial.

“Încurajăm Ministerul de Finanțe să colaboreze cu managementul Fondului astfel încât Adunarea Generală a Acționarilor să poată fi programată cât mai curând posibil pentru a aproba formal statutul de administrator al Franklin Templeton. Numai atunci putem acționa pentru a lista Fondul la Bursa de Valori București, de care vor beneficia atât acționarii, cât și piața românească în ansamblu”, a spus Mark Mobius, președintele executiv al diviziei de investiții pe piețele emergente din cadrul Templeton și unul dintre pionierii investițiilor în piețele emergente.

Reacția oficialilor Franklin Templeton vine la zece zile distanță de la emiterea unui alt comunicat de presă prin care arată cât este de importantă obținerea acordului Guvernului din perspectiva despăgubirii victimelor expropriate de regimul comunist.

Câștigător al mandatului de administrator încă din vara anului trecut, Franklin Templeton a primit acordul Guvernului pe contractul de administrare la finele lunii ianuarie 2010, iar în prezent așteaptă acordul Guvernului pentru a prelua administrarea efectivă a activelor de circa 2,9 mld. euro ale Fondului. Intrarea în vigoare a contractului de administrare în valoare de circa 13 mil. euro pe an este însă condiționată de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) de înregistrarea Fondului Proprietatea.

Pe 23 iunie, Parlamentul a aprobat modificările aduse Ordonanței 81/2007 care fac posibile distribuirea profiturilor Fondului pe anii 2008 și 2009 și listarea directă la BVB. Potrivit conducerii locale, aceste modificări fac posibilă listarea la Bursă în 2010, fără însă a preciza dacă listarea va avea loc cu Franklin Templeton la cârma de administrator.

“Aplaudăm aprobarea Ordonanței 81 care ne aduce cu un pas mai aproape spre transformarea promisiunii de compensare a acționarilor în realitate”, a afirmat David Smart, șeful diviziei de fonduri suverane și supranaționale de la Franklin Templeton Investments.

Absența unui acord din partea Guvernului a făcut ca estimările făcute de Franklin Templeton privind listarea Fondului în luna septembrie să nu mai fie valabile. În această primăvară, la scurt timp după ce compania a primit acordul Executivului pentru contractul de administrare, Mark Mobius a declarat că “dacă pe 1 iulie începem administrarea efectivă a Fondului Proprietatea, listarea ar putea avea loc în septembrie”.