Nicole Krauss, cea mai înzestrată din pleiada autorilor americani sub 40 de ani, a reușit să urce în top cu bestseller-ul “Istoria iubirii”, iar la cinci ani după succesul care a consacrat-o, publică “Marea casă”, ambele romane apărute la noi la Editura Humanitas fiction. Deși ambele au construcție complexă, rafinată, reușesc, pe căi misterioase, să acapareze public numeros. Semn bun: public cu bun gust, cu nivel înalt de lectură, cu simțul valorii.
“Marea casă” este un puzzle compus din multe bucăți eterogene, care cer dublă atenție, și prin propriul subiect, și prin legăturile cu întregul. Așadar, în fiecare bucată se află o mică ori mare poveste, ce dezvăluie drame ale unor existențe, fiecare narator are multe istorii, de la propria copilărie la traumele celor alături de care trăiește, toate sunt răsucite și încâlcite de Istoria cea mare, cu zguduirile ei: Shoah, dictatura din Chile sau războiul de Yom Kippur.
Firul poveștii începe să curgă de la New York la Londra, trecând prin Ierusalim: un birou masiv, cu 19 sertare, ajunge în casa Nadiei, când un poet chilian, Daniel Varsky, se întoarce în țară. Nadia îl folosește ca să-și scrie cărțile, încercările ei de a afla ce i s-a întâmplat proprietarului, care nu mai dă semn de viață, rămân fără succes. Până când se trezește cu tânăra Leah, venită să recupereze biroul tatălui ei, asasinat în timpul dictaturii din Chile. Nadia se hotărăște să plece la Ierusalim, ca să o regăsească pe Leah.
Leah este personajul de la care se deșiră alte două fire: istoria fratelui ei Yoav și a tatălui lor, negustor de artă bogat, care și-a dobândit reputația recuperând obiecte pierdute în anii războiului. Se întretaie mărturia unui tată către fiul său, pe care nu l-a putut înțelege și nici iubi, cu povestea unui cuplu care a trecut prin anii războiului, trăind apoi decenii cu rănile ascunse.
La început, biroul masiv pare liantul între poveștile ce se întind în mai multe orașe, dar el este predestinat să aparțină unui scriitor. A fost biroul lui Lorca, dar ajunge apoi la Daniel Varsky, poetul chilian, în împrejurări misterioase, dăruit lui de Lotte Berg, cea salvată din cataclismul nazist și care trăiește la Oxford, dedicată și ea scrisului. Daniel Varsky îl încredințează, la rândul lui, altei scriitoare, înainte să revină în Chile, fără a bănui o clipă catastrofa ce va zgudui țara.
Există așadar o altă miză a biroului, el este un dublu al scriitorului, iar Nicole Krauss face un joc al alternanțelor: poezie și proză, spațiu spaniol și spațiu anglo-saxon, masculin și feminin. Și cu o subtilă diferențiere: poeții angajați, cu scrisul ardent, pasionți, par sortiți unei morți însângerate, în plină tinerețe, prozatoarele supraviețuiesc, chiar dacă își plătesc rezistența cu suferință devastatoare.
Față de “Istoria iubirii”, fluidă, patetică la modul subtil, “Marea casă” are o densitate rară. Și o miză mai ambițioasă și cu mai adâncă. Scriitoarea a recunoscut într-un interviu că toate cărțile ei gravitează în jurul unei catastrofe, iar în “Marea casă” apar trei asemenea catastrofe: Shoah, dictatura din Chile și războiul de Yom Kippur. A mărturisit că “Marea casă” este totodată romanul diasporei evreiești.
Abia în ultimul capitol se întrevede sensul profund al titlului și trimiterea la arhitectura sacră. Templul de la Ierusalim este “marea casă”, iar reconstrucția lui se face pe altă cale, adunând fărâmă cu fărâmă, amintirile celor rătăciți prin lume, încercați de războaie și pierderi. Marea casă este așadar memoria evreilor, ce trebuie perpetuată, indiferent din câte frânturi se alcătuiește din nou.
Nicole Krauss oferă o lecție extraordinară, ce merită înțeleasă și admirată, fiindcă explică multe despre salvare în vremuri de cumpănă. Mai ales că timpul prezent cu globalizarea precipitată îi transformă pe mulți în rătăcitori prin lume, siliți să-și lase în urmă mica lor casă. Așa că marea casă, iluzorie sau virtuală, devine simbolul unei arhitecturi sacre, doar ea poate salva din haosul timpului numit istorie.
Nicole Krauss, Marea casă, traducere din limba engleză de Carmen Toader, Editura Humanitas fiction, 2012, 304 pagini.