Ovidiu Tender il va actiona in judecata, pentru calomnie, pe presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, si ii va cere despagubiri pentru daunele morale produse de declaratiile acestuia potrivit carora a fost santajat pentru preluarea Petromidia de catre omul de afaceri din Timisoara.
“Urmare a declaratiilor calomnioase din data de 2 iunie 2004 ale domnului Dinu Patriciu, formulate la adresa omului de afaceri Ovidiu Lucian Tender, domnului presedinte al Romaniei Ion Iliescu si domnului vicepremier Ioan Talpes, Dinu Patriciu se va confrunta, in perioada imediat urmatoare, cu calitatea de inculpat intr-un dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, pe de o parte, si cu calitatea de parat intr-o actiune ce va avea ca obiect raspunderea civila pentru daunele morale cauzate pentru lezarea imaginii publice aduse domnului Ovidiu Lucian Tender, pe de alta parte, actiuni ce vor fi promovate, astazi, 3 iunie, de domnul Ovidiu Lucian Tender”, a anuntat avocatul lui Tender, Mariana Stefan.
Patriciu a declarat, miercuri, ca patronul grupului de firme Tender si Marian Iancu, administratorul VGB, grup care asigura managementul Rafo Onesti, au incercat sa-l santajeze prin dezvaluirea unor informatii despre Rompetrol si privatizarea Petromidia. El a afirmat ca cei doi au dorit sa preia controlul Rompetrol prin fuziune cu Rafo, amenintand ca in caz contrar vor publica un memorandum elaborat de Administratia Prezidentiala privind privatizarea Petromidia si situatia actuala a companiei. Mediafax