În a doua parte a anului 2011 vânzările de smartphone-uri au ajuns la 25% din numărul total de unități vândute, dar în 2012 ponderea telefoanelor inteligente ar putea fi și mai mare la nivelul întregului an în condițiile în care oferta a crescut, iar numărul mobilelor simple aflate pe rafturile magazinelor este în scădere.

Piața de tablete PC, estimată că a ajuns în 2011 la 40.000-60.000 de unități, ar putea crește de două – trei ori, de asemenea pe fondul extinderii numărului de modele și al scăderii prețurilor. În 2011 iPad-ul Apple a reprezentat peste 40% din vânzările de tablete din România, iar situația s-ar putea menține și în 2012, în ciuda competiției acerbe a unor jucători ca Samsung și Asus. Pe această piață se luptă și branduri locale ca Allview și Evolio, care au vândut în 2011 câteva mii de tablete cu sistem de operare Google Android.

Angajări în centrele IT/software

Anul 2011 a adus și producătorul german de software SAP în rândul marilor nume din industria mondială IT&C care și-au deschis centre de dezvoltare și servicii în România.

La fel ca și anul trecut, companii ca Alcatel Lucent, Ericsson, HP, IBM, Microsoft și Oracle își vor continua campaniile de angajare, în special cu absolvenții din universitățile tehnice.

Reconfigurarea pieței telecom

Evenimentul care va ține în tensiune anul viitor aproape toți jucătorii mari de pe piața locală de comunicații este licitația pentru spectrul radio care va fi organizată de Autoritatea de Reglementare în Comunicații și al cărei rezultat poate schimba raportul de forțe de pe piață sau poate marca intrarea unui nou competitor în România. Orange, Vodafone și Cosmote, cei mai mari operatori de telefonie mobilă de pe piață, va trebui să se lupte pentru a-și recâștiga licențele de operare în România începând cu anii 2013 (Orange și Vodafone) și 2014 (Cosmote) în cadrul licitației din care statul ar putea încasa cel puțin 200 de milioane de euro.

Anul viitor este unul hotărâtor pentru evoluția Romtelecom – unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de comunicații din România: grupul elen OTEacționarul majoritar (cu 54% din titluri) al Romtelecom și statul român – acționar minoritar (cu 46% din titluri) vor decide care va fi soarta companiei, respectiv dacă operatorul va ieși pe bursă și dacă va fuziona cu compania “soră” Cosmote – numărul trei pe piața de telefonie mobilă. O fuziune între Romtelecom și Cosmote ar schimba ierarhia de pe piață, noua entitate urmând să fie lider din punctul de vedere al veniturilor.

Revine piața PC-urilor la nivelul din 2008?

Piața de PC-uri și servere a revenit pe creștere în 2011, însă estimările preliminare arată că numărul de unități vândute a fost de aproximativ 700.000. În condițiile în care cei mai mari jucători de pe piață se așteaptă la o creștere a vânzărilor și în anul 2012, inclusiv pe fondul chetuielilor tradițional mai mari ale statului din anii electorali, întrebarea care se pune este dacă numărul de unități va atinge recordul istoric de un milion de unități înregistrat în 2008.

Va folosi Guvernul IT-ul pentru a fi mai eficient?

Executivul promite de mai mulți ani de zile că își va spori eficiența interconectând bazele de date administrate separat de mai multe ministere și instituții sau oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a depune unele cereri prin internet și de a face unele plăți online, însă progresele continuă să fie modeste în raport cu promisiunile. Atât companiile, cât și persoanele fizice continuă să fie puse pe drumuri și să plimbe hârtii între diferite instituții pentru că bazele de date ale unor instituții precum CNAS, Ministerul Muncii sau Ministerul Internelor nu sunt interconectate. Întrebarea care se pune este în ce măsură va reuși Ministerul Comunicațiilor să pună pe masa Guvernului asemenea proiecte, care să folosească și expertiza companiilor locale sau a multinaționalelor ITC& care au mii de angajați în România.