Piața de medicamente a atins 2,6 mld. euro anul trecut, cu 700 de milioane de euro mai mult comparativ cu 2008, anul în care criza financiară a început să-și facă simțită prezența.
Este unul dintre puținele domenii din economie care au continuat să se dezvolte în contrast cu ceea ce se întâmpla la nivel economic general.
Aproximativ 60% din piață este subvenționată de stat prin medicamentele compensate, iar creșterea din ultimii ani a venit în principal din sumele mai mari pe care statul le acordă pentru pastile.
Care va fi tendința pe piața de medicamente? Va continua creșterea? Care sunt factorii și ce companii vor avea cel mai mult de câștigat în următorii ani? Ce medicamente mai produce România și în de fabrici?
Toate aceste subiecte dar și altele vor fi dezbătute în cadrul celei de a doua ediții a ZF Pharma Summit 2013, un eveniment care își propune să aducă în același loc, timp de două zile, autoritățile și cei mai mari jucători din domeniul sănătății.
Manageri care gestionează vânzări de medicamente de sute de milioane de euro și oameni de afaceri care au investit milioane în deschiderea de spitale și clinici private vor sta la aceeași masă cu factorii de decizie din domeniu pentru o dezbatere cu privire la dezvoltarea businessurilor, într-o perioadă în care se încearcă reformarea celui mai sensibil domeniu din economie.
Pentru mai multe detalii vizitați site-ul conferinței http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-pharma-summit13
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013