Piața Independenței din Kiev, epicentrul luptei antiguvernamentale din Ucraina, s-a transformat într-un câmp de bătălie în care și-au pierdut viața peste 25 de persoane, dintre care nouă din rândul forțelor de ordine, iar alte 240 au fost rănite. Violențele, cele mai sângeroase de la izbucnirea protestelor împotriva președintelui Viktor Ianukovici în noiembrie anul trecut, au luat amploare după ce susținătorii lui Ianukovici din parlament au tergiversat discuțiile privind modificarea constituției prin care s-ar limita puterile șefului statului. Protestatarii au plecat de la adăpostul baricadelor din jurul Pieței Independenței și au pătruns în zona controlată de forțele de ordine, pe care le-au atacat cu pietre, bâte și cocktail-uri Molotov, și au aprins focuri în jurul clădirii parlamentului. 

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.02.2014