Euro a continuat ieri să urce pe piața valutară, leul și celelalte monede din regiune fiind prinse într-o mișcare de depreciere generată de accentuarea aversiunii față de risc a jucătorilor străini. După o ușoară detensionare în prima parte a ședinței de tranzacționare, când cotațiile reveniseră sub pragul de 4,30 lei/euro atins încă de miercuri, cursul s-a întors spre același nivel. BNR a calculat un curs de 4,2855 lei/euro, reprezentând un maxim pentru anul în curs. Banca Centrală Europeană, care culege mai târziu datele de pe piață, a publicat o referință de 4,3005 lei pentru un euro, indicând accentuarea tendinței de depreciere a leului în a doua parte a zilei. Cursul revine astfel la nivelurile de la sfârșitul lui 2010. Implicit, și francul elvețian a continuat să urce ușor, rămânând peste pragul de 4 lei pentru a treia zi la rând.
Bănci și Asigurări
Tensiunea externă împinge cotațiile la 4,30 lei/euro pe piața valutară
Euro a continuat ieri să urce pe piața valutară, leul și celelalte monede din regiune fiind prinse într-o mișcare de depreciere generată de accentuarea aversiunii față de risc a jucătorilor străini.