Clienții care au suportat până acum în tăcere costurile mari ale creditelor contractate în anii trecuți devin tot mai vehemenți odată cu apropierea termenului de 19 septembrie, până la care băncile ar trebui să încheie actele adiționale pentru modificarea contractelor, potrivit Ordonanței nr. 50 din iunie.

Moda grupurilor de inițiativă, lansată în urmă cu numai două luni de clienți ai Volks­bank și ai BCR, pare să se extindă rapid, în ultima săptă­mână mișcarea fiind replicată și de clienți ai altor bănci – Bancpost, Raiffeisen, Alpha Bank, BRD, ING, OTP, RBS sau Banca Transilvania. În timp ce grupul Volksbank a depășit 1.500 de membri, celelalte grupuri sunt încă la nivelul zecilor sau sutelor de membri.

Schimb de experiență pe forumuri

Pe aceste forumuri clienții fac schimb de experiență în ceea ce privește relația cu banca, dar își coordonează și acțiunile, de la utilizarea în comun a unor modele de adrese/reclamații destinate băncii sau autorităților de supraveghere până la contractarea serviciilor unor avocați. Deja grupurile de la Volksbank și BCR sunt în negocieri avansate pentru contractarea de asistență juridică.

Practic, clienții doresc să negocieze dobânzi mai mici și să nu mai plătească acele comisioane care nu sunt prevăzute de ordonanță. În acest timp bancherii amână cât pot semnarea actelor adiționale și rămân neobiș­nuit de tăcuți în relația cu clientela, preferând să facă presiuni asupra organismelor de reglementare pentru modificarea textului Ordonanței 50, astfel încât aceasta să le permită menținerea costurilor creditelor la nivelul actual.

Potrivit informațiilor de pe piață, oficialii Asociației Române a Băncilor (ARB) au obținut săptămâna trecută de la Adriean Vi­deanu, fostul ministru al economiei, promisiunea că legea va fi modificată. “ARB a făcut ce trebuia să facă mai demult, adică să vorbească cu ministrul economiei, pentru că ANPC pri­mește subvenții prin bugetul acestui minister și este coordonat de ministrul de resort. Videanu a înțeles problemele cu care se confruntă băn­cile din cauza prevederilor neclare ale ordonanței și a promis că acestea vor fi modificate”, au declarat surse citate de Mediafax.

“Nu pot să vă spun nimic, nu am ce comenta. Am fost la ministerul Economiei să vorbesc cu o cunoștință mai veche”, a comentat ieri Radu Grațian Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor, pe marginea acestor informații.

Bancherii insistă ca ordonanța privind creditele de consum să fie clară și cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să nu creeze confuzii și probleme, chiar dacă se va aplica și pentru creditele deja acordate, a comentat luni Radu Ghețea, după o întâlnire cu mai mulți oameni politici din opoziție. “Considerăm că, dacă se va aplica și la creditele vechi, trebuie ca ordonanța să fie clară și cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să se evite ceea ce se întâmplă în acest moment. Ați văzut clienți nemulțumiți, oameni care merg și își pierd timpul prin tribunale. Nu acesta era scopul.”

Nemulțumirea clienților este alimentată inclusiv de compartamentul actual al băncilor, care au evitat de cele mai multe ori să comunice direct cu aceștia, lăsând pe ultima sută de metri inclusiv modificarea contractelor de credit. Clienții spun că perioada impusă de bănci pentru a semna actele adiționale la contractele de credit este prea scurtă și nu le oferă răgazul necesar pentru a reflecta asupra noilor clauze.

În timp ce băncile luptă concertat pentru a obține modificarea ordonanței privind creditele de consum, o parte dintre ele au văzut în nemulțumirea clienților de la concurență o oportunitate de a câștiga cotă de piață. Astfel, mai multe bănci de top poartă discuții cu un grup de clienți Volksbank, deși nu există încă nicio ofertă concretă. “Nu s-a ajuns atât de departe (la oferte concrete din partea băncilor – n. red.). Deo­cam­dată au loc discuții de tatonare cu câteva bănci mari. Nu știu dacă inițiativa a venit din partea băncilor sau a unor colegi din grup”, a confirmat pentru ZF unul dintre membrii grupului din București al clienților Volksbank. Aceștia s-au întâlnit săptămâna trecută inclusiv cu membrii din conducerea Volksbank pentru a discuta situația creată.

Deși scopul declarat al ordonanței este doar să aducă mai multă transparență în relația dintre bancă și client, în forma actuală textul poate fi interpretat într-o manieră care obligă băncile să ajusteze costul creditelor. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis băncilor că pot să modifice formulele de calcul astfel încât costul să rămână la nivelul din iunie, însă nu a acceptat să modifice textul ordonanței, lăsând clienților puterea de a negocia cu băncile lor sau de a se adresa ins­tanțelor.

Potrivit sentințelor de judecată publicate pe forumurile clienților, unii dintre cei care au acționat băncile în judecată în privința modificării costurilor au obținut câștig de cauză, chiar și fără utilizarea Ordonanței nr. 50.