Un nou atac de tip phishing a fost lansat, de data aceasta fiind folosită imaginea Ministerului Finanțelor Publice, pentru a li se cere contribuabililor să își dezvăluie datele de identificare ale cardurilor bancare. În mod tradițional, astfel de mesaje erau construite pe baza brandurilor băncilor comerciale. “După ultimele calcule ale activității dumneavoastră anuale am stabilit că vă sunt eligibile pentru primirea unei rambursări a impozitului în conformitate cu secțiunea 501”, se arată în mailul trimis contribuabililor și care conține un link către o pagină care reproduce antetul site-ului oficial al Finanțelor, unde le sunt cerute datele de identificare. Reprezentanții Ministerului Finanțelor atrag atenția contribuabililor să nu ofere datele personale de identificare în asemenea cazuri. “În urma investigației efectuate de către compartimentul de specialitate din cadrul instituției noastre, s-a constatat că IP-ul computerului de pe care s-a trimis acest e-mail nu face parte din cele aflate în dotarea Ministerului Finanțelor Publice, fiind vorba despre un atac informatic de tip phishing”, avertizează reprezentanții ministerului.
Bănci și Asigurări
Tentativă de phishing cu antetul Ministerului Finanțelor
Un nou atac de tip phishing a fost lansat, de data aceasta fiind folosită imaginea Ministerului Finanțelor Publice, pentru a li se cere contribuabililor să își dezvăluie datele de identificare ale cardurilor bancare.