Deputatul PDL Teo Trandafir s-a întors, miercuri, în țară, după mai bine de trei luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena, se simte bine și a mers acasă, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Gabriel Smarandache, coordonatorul echipei medicale care s-a ocupat de cazul acesteia.

“A revenit în țară astăzi (miercuri, n.r.). Se simte foarte bine și a mers acasă. Nu ar fi avut de ce să meargă la spital, pentru că este foarte bine”, a spus Gabriel Smarandache.

Teo Trandafir a declarat, într-o intervenție telefonică în emisiunea “Happy Hour” de la Pro TV, că se simte bine și că abia așteaptă să ajungă acasă pentru a-și vedea fetița.

“Bine v-am regăsit. Nu-mi vine să cred că am ajuns acasă. Fiica mea nu știe că vin azi, am vrut să-i fac o surpriză. A fost o încercare a vieții. Sperăm că problemele s-au terminat și că viața mea va reveni la normal”, i-a mărturisit Teo lui Cătălin Măruță, în intervenția sa telefonică.

Ea a precizat că tot timpul cât a fost internată s-a gândit la fiica ei. “Medicii nu au știut tot timpul dacă o să scap și mereu m-am gândit la fiica mea. Hai să ne gândim la cele frumoase”, a spus optimistă Teo. “Nu am putut să mă exprim până acum pentru că aveam tuburi peste tot. Nu vreau să împovărez lumea cu problemele mele, vin sărbătorile”, a mai spus Teo.Citiți mai mult despre întoarcerea lui Teo în țară pe www.mediafax.ro