Razvan Radulescu s-a nascut la 23 octombrie 1969. A absolvit Facultatea de Limbi Straine si Academia de Muzica din Bucuresti. A debutat in volumul colectiv Tablou de familie (1995). Volumul individual de debut, Viata si faptele lui Ilie Cazane (1997), a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. A scris scenariul pentru filmul Marfa si banii, in colaborare cu Cristi Puiu. A fost director artistic al revistei Elle Romania. Scrie, din cand in cand, in revistele culturale.
Pisicainele, Somnul protector, bufnita care cultiva capsuni, Minotaurul Samoil care cultiva ciuperci, fantoma Otilia – toate aceste personaje si altele inca il readuc in fata cititorului, spectaculos, pe prozatorul Razvan Radulescu. Romanul Teodosie cel Mic este unul impresionant din multe puncte de vedere, de la ineditul povestii la gama larga de procedee narative folosite de autor. Scrisa cu un rafinament stilistic deosebit, cartea lui Razvan Radulescu contribuie din plin la substanta peisajului literar romanesc contemporan.
VII. Unde Teodosie afla ce viitor sumbru il asteapta
– A adormit? intreba Teodosie, aratand mai mult cu barbia spre acvariul cu draperii trase din care se auzea sforaitul Somnului Protector.
– Asa face de cand il stiu, confirma Pisicainele, nu fara oarecare tandrete. Se da in spectacol, plictiseste pe toata lumea, spune gugumanii, dupa care se culca cu nesimtire.
– E adevarat ce-a spus ca vrea sa ma dea lui Otto?
– Cine stie? Pot fi niste aiureli de betiv. Sau poate fi adevarat. Nici eu nu stiu ce sa mai cred.
– Sa-i intrebam pe ei, sugera Teodosie, indicandu-i cu degetul pe cei sase consilieri. Pisicainele socoti ca nu e o idee rea si culese din iarba cele sase palnii acustice pe care sfetnicii le aruncasera la porunca mai-marelui lor.
Pestii insurubara grabiti dispozitivele si primul sunet care se auzi fu un rapait accelerat – bataile inimilor lor.
– Sa ne cruti, marite Pisicaine.
– Sa nu ne scoti dopul!
– Sa nu poruncesti sa plutim in ciorba.
– Sa te induri de noi, caci suntem napastuiti.
– Sa arati blandete, asa cum se cuvine unui intelept.
– Sa vorbim mai incet, ca sa nu-l trezim pe zbir, ii amenda ultimul sfetnic pe ceilalti, facand cu mainile semne de time-out.
– Voi pareti baieti buni, le zise Pisicainele. Sa stati linistiti si sa uitati tot ce ati auzit aici. Cand o sa se trezeasca, nu o sa mai stie nimic. Daca va intreaba ceva, sa raspundeti vag, ma rog, va pricepeti voi mai bine la asta, n-o sa va invat eu.
Pestii surasera rusinati si cel mai inalt in rang dintre ei lua cuvantul:
– Vedeti, zise el, ne-am facut un renume prost. Am spus-o in taina de mai multe ori si o repet si acuma (poate invatatura asta o sa-i fie de folos maritului Teodosie): e de ajuns sa fortezi pe cineva sa minta si acela sa accepte pentru ca, dupa aceea, compromisul initial sa se amplifice, sa reverbereze, ca cercurile pe suprafata apei cand arunci piatra, sa se faca tot mai mari si tot mai mari.
– Nu inteleg, spuse Teodosie care, remarcand ca spusele pestelui contin un sfat care-l priveste pe el, ascultase cu mare atentie.
– Vrea sa spuna, lamuri Pisicainele, ca Somnul Protector ii conduce rau. Ii obliga sa minta. Nu vrea sa auda decat ce vrea el sa auda. Daca nu – harst (Pisicainele facu un semn cu degetul la baza gatului).
– Harst, asa e, se anima pestele-consilier. Vedeti, chiar asta voiam sa spun, numai ca nu ma pricep sa vorbesc simplu, am pierdut obiceiul si ma complic, enuntand lucruri invaluite in doua si in trei intelesuri, caci uit de unde am pornit si unde am ajuns sau unde vreau sa ajung si, fara sa-mi dau seama, vorbele mele vorbesc fara mine si o apuca pe malul in panta al temenelelor alunecoase, caci putini au darul de a-si pastra vorbirea intacta, inteleapta si la obiect ca Inaltimea Ta, Serenissime Pisicaine, o, adevarat stapan al nostru.
Pisicainele il intrerupse, atragandu-i atentia ca vorbele lui, in acel moment, chiar asta fac: o apuca pe malul in panta al temenelelor alunecoase. Pestele isi lua seama si tacu, umilit si obidit, iar lui Teodosie i se facu mila de el. Cum insa nu stia ce putea face ca sa-l consoleze pe amaratul locatar al acvariului, il intreba daca nu cumva mai doreste mancare.
– Bucuros, incuviinta acesta.
– Si noi am dori, spusera ceilalti pesti intr-un glas. Apoi, in timp ce inghiteau friptura si-i laudau gustul, desenand cu mainile prin aer spirale de entuziasm, se plansera cu glas scazut si gura plina de prostul tratament de care aveau parte sub administratia Somnului Protector, acompaniati de sforaitul egal al acestuia.
– O scarba, stimate Pisicaine si Marite Teodosie.
– Un satrap.
– Un satrap, un satrap, un satrap.
– Ne tine flamanzi si ne injoseste.
– Ne spioneaza toate miscarile.
– E banuitor ca nimeni altul.
– Banuitor? Putin spus. Ceva sa nu-i convina si harst.
– Vrea sa auda numai laude.
– Dar sa nu va inchipuiti ca e simplu sa-l lauzi. Daca-l lauzi, devine banuitor. Si atunci harst.
– Cand ii intra in cap ceva, nu-i iese.
– Ca de exemplu asta cu statiunea de ape sarate.
– Ce peste de lac vrea la ape sarate, va intreb eu.
– Buna intrebare. Care statiune? Vrea un loc in care sa ne extermine.
– Cine nu se poarta corespunzator este trimis in concediu la ape sarate.
– Nici unul dintre solii care au negociat intelegerea cu Petrila nu s-a mai intors de acolo.
– Eu, personal, ma bucur ca nu m-am numarat printre ei.
– Si eu.
– Si eu.
– Si eu.
– Si eu. Desi, daca te numeste ambasador, n-ai cum sa refuzi.
– Nu, pentru ca e suparacios din cale-afara – si atunci harst.
– Stiti, marite gazde, care-i paradoxul?
– Paradoxul vi-l spun eu.
– Poftim, spune-l tu.
– Vi-l spun eu. E ca, daca e multumit de serviciile tale, te numeste negociator sau ambasador. Si toti negociatorii lui, dupa ce se intorc si-i predau intelegerea semnata, dispar fara urma.
– Probabil ca are impresia ca-i ascund ceva si atunci ii ia la intrebari mai cu amanuntul.
– Nimeni nu rezista la intrebarile mai cu amanuntul.
– Are niste slujbasi speciali pentru asta.
– Ihi, ii vedeti pe baietii aia rezemati de pomi, caratorii, baieti musculosi si fara creier? Bestii, asta sunt.
– Sunt surzi si muti, Inaltimile Voastre, stati linistiti, altfel ar fi nevoit sa-i ia si pe ei la intrebari.
Pisicainele se uita indoit inspre cei patru pesti cu armuri de sticla. Acestia priveau neclintiti spre frunzele nucului.
– Ideea e ca cine intra in mainile lor iese cu mintile zburate din cap.
– Dupa care e trimis la sanatoriu la ape sarate sa se refaca.
– Si de-acolo nu se mai intoarce. Oricum, mie mi-a tremurat inima cand ati venit ieri la noi, dumneavoastra si Inaltimea Sa, Teodosie, de frica sa nu va opreasca acolo prizonieri.
– Si mie.
– Si mie.
– Mie nu, ca nu eram de fata, am fost bolnav.
– Si eu.
– Aha, mai dati-va voi bolnavi o data si o sa vedeti ce-o sa patiti.
– Pai chiar am fost.
– Atunci iti urez multa sanatate. Daca te imbolnavesti de doua ori la intervale scurte, devii suspect…
– Si atunci harst.
– Doamne fereste. Ridic aceasta cupa pentru sanatatea tuturor celor de fata.
– Noroc.
– Noroc.
– Noroc.
– Sanatate.
– Noroc.
– Sa traiti si voi, le ura Pisicainele, sorbind putin vin. As vrea sa-mi spuneti ce e adevarat cu Otto si ce nu.
In acel moment, Somnul Protector tusi de doua ori si inceta sa mai sforaie. Sfetnicii lasara grabiti furculitele din maini si se repezira sa desurubeze tuburile acustice, cu intentia clara de a le arunca la loc in iarba. Insa Somnul Protector isi relua sforaitul dupa draperii.
– Cu Otto e mai grav decat se asteapta Luminatia Ta.
– Desigur, noi nu stim nimic clar.
– Nimic clar.
– Numai din zvonuri, dar sunt zvonuri pe care nu ne putem permite sa le ignoram. Insa se zvoneste ca o delegatie de-a noastra…
– …la care noi n-am luat parte…
– …caci daca luam, nu mai eram, a semnat un pact cu Otto.
– Asupra continutului exista doua versiuni. Spune tu.
– Una dintre posibilitati e ca Otto sa controleze mai intai tinutul Furnicilor Vinete. Nu e nici o dificultate atata timp cat la Petrila se afla noul sef al stabilimentului de bai, numit dupa asasinarea celuilalt, si care este omul Somnului Protector. In urma acestei miscari…
– De-abia in urma acestei miscari…
– Poftim: de-abia in urma acestei miscari, Raul Sarat va fi sub control si Golful Balenei va deveni sarat ca marea.
– In schimb, Otto vrea capul maritului Teodosie.
– Nu il vom lasa.
– Il vom apara cu piepturile noastre.
– Ar fi bine sa putem, dar uitati-va la noi.
– Asa e, facem pe noi de frica.
– Ne e scarba de noi.
– Lasati, nu va cere nimeni, ii consola Pisicainele. Care e a doua posibilitate?
– E un zvon mai putin credibil decat primul.
– Chiar foarte putin credibil.
– Il enuntam asa, pentru ca nu putem sa-l ignoram.
– Se pare ca intelegerea e ca Somnul Protector sa permita flotei lui Otto sa navigheze pe Lacul Rece…
– Putem sa-i spunem Lacul Sarat?
Pisicainele scapa furculita din mana. In mintea lui se facu lumina si toate zvonurile care-i zumzaiau prin cap se asezara cuminti in fata lui. Pisicainele incepu sa puna ordine in ganduri: sparse ouale, turna putin cate putin faina, lasa zaharul deoparte pentru a-l incorpora mai tarziu si pentru el, din acest moment, glasurile consilierilor se estompara, iar continutul celor spuse de ei deveni neclar.
– …caci transportoarele lui Otto nu pot duce atata.
– Si trupe, si arme e prea mult.
– Dar tu iti dai seama despre ce arme este vorba daca un slep nu poate sa pluteasca normal?
– Grele.
– Grele? Nu grele – foarte grele.
– In schimbul promisiunii ca Lacul se va extinde peste sud, visul de aur al Somnului.
– Nu s-ar mai trezi.
– Ha, cum ar fi sa-l gasim cand tragem perdeaua plutind cu burta in sus?
– Aoleo, nici in visele mele cele mai indraznete nu m-am gandit la asta.
In mintea preocupata a Pisicainelui, planurile urzite de Somnul Protector capatasera deja consistenta vartoasa a aluatului de cozonac. Lua zaharul si-l dizolva mental la foc mic, apoi il turna incet in coca. Glasurile indepartate ale pestilor consilieri il deranjau acum, caci ii intrerupeau concentrarea.
– …separat, a incheiat un pact cu Filiasiul.
– Fara stirea lui Otto.
– Evident ca fara stirea lui Otto.
– De ce evident? Era important de precizat.
– In fine – in care le promite furnicilor sa inceapa lucrarile la Canal daca acestea il tin, fara stirea lui Otto, pe Inaltimea Sa Teodosie intemnitat in turn.
– Mai spune o data, zise brusc Pisicainele, ridicind ochii spre consilieri.
– Sa-l arunce in Turnul Filiasiului.
– Va rog, putina liniste. Pisicainele inchise ochii (este de presupus ca in spatele pleoapelor sale cozonacul de intrigi se desavarsea). Sfetnicii tacusera malc si acum il priveau pe Pisicaine cu rasuflarea taiata. Teodosie uitase de negrul viitor pe care pestii i-l descrisesera si astepta si el rezultatul gandirii Pisicainelui. Acesta clipi de cateva ori, apoi se intoarse spre Teodosie cu o fata nespus de ingrijorata.
– Nu mai casca gura, il impunse el cu degetul in coaste. Stai asa si uiti de tine. Du-te, strange-ti lucrurile, fa-ti o valiza, vin si eu in casa imediat.
Cum Teodosie il privea cu mirare, Pisicainele se crezu indreptatit sa adauge:
– E grav, serios ca e grav. E mai rau decat mi-am inchipuit. Trebuie sa dispari cat de repede se poate. Mergem la Kaliopi sau la Minotaur, sau stam ascunsi in Bucuresti, vedem noi. Nu ne putem permite sa pierdem timpul.
Si Gavril, parca pentru a dezminti cele spuse, isi mai turna vin si continua ganditor:
– Ce prost am fost… In felul lui, Somnul are dreptate: datoria mea era sa veghez la bunul mers al treburilor in regat si sa am grija de tine. Si eu ce-am facut? M-am bizuit pe toti si pe vestile care-mi veneau de la ei, intotdeauna bune si linistitoare. Si m-am culcat pe-o ureche si m-am ocupat de agricultura si-am pescuit si am lasat mintea sa-mi rugineasca. Zvonuri – nu sunt zvonuri decat luate separat. La un loc, alcatuiesc adevarul: toate intelegerile Somnului exista. Si cu guvernul de la Petrila, si cu Otto, si cu Filiasiul. A stat acolo, in intunecimea lacului, si a gandit un plan. E un plan fara cusur. Tu esti prea mic ca sa intelegi. Tine minte doar atat: orice miscare face acum cineva, fie el Otto, sau Furnicile Vinete, sau Furnicile Verzi, sau tu, sau eu, e in avantajul Somnului. Orice se intampla, Somnul Protector castiga. Teoretic.
– De ce? intreba Teodosie nedumerit.
– Pentru ca toate intelegerile care s-au facut prin regat trec prin el si tu esti marfa de schimb. Fa-ti bagajul, plecam la Bucuresti.
– La Lamaita?
– Nu ne arde noua de Lamaita, spuse Pisiciinele posac si cu mintile aiurea. Desi, se lumina el, sa stii ca nu-i o idee rea. In orice caz, e mai bine decat nimic. De acolo am putea sa ne pierdem urma.
Gavril cazu la loc pe ganduri. Apoi isi goli cupa, o puse pe masa cu aerul ca vrea sa o insurubeze acolo si arata cu degetul spre acvariul din care se auzea sforaitul gros:
– Somnul Protector ne-a tradat.
Teodosie, care ajunsese deja la scarile cu care se deschidea terasa, se intoarse din drum si arata si el spre acvariu:
– Hai sa-i scoatem dopul.
– Ar fi o idee – si am termina acum cu toate necazurile, raspunse Pisicainele.
Cei sase consilieri devenira extrem de atenti. Gavril se ridica de pe scaun si se deplasa cu pasi masurati spre bazinul in care Somnul Protector isi facea siesta. In dreapta bazinului, in josul lui, se afla un fel de cep etansat si el cu cauciuc, iar pe cep se gasea insurubat un capac. Pisicainele se apleca si incepu sa-l desurubeze. Acesta, bine uns, probabil, nu scartai.
In linistea care se lasase nu se auzea decat fasaitul linistitor al frunzelor de nuc sau o muzica in surdina, plina de tensiune (daca aceasta carte ar fi fost film).
– Desurubeaza capacul, marite Pisicaine, nu mai sta, sopti primul sfetnic.
Gavril tresari, il privi pe consilier si se ridica, lasand dopul la locul lui.
– Ne cunoastem de cand eram copii. Nu pot sa-i fac asta. Daca este sa invingem, o sa invingem luptand cinstit. Sa nu profiti niciodata de somnul dusmanului tau. Si daca vom pierde, iubite Teodosie, o sa ne mangaiem cu gandul ca am pierdut din greselile si nebagarile noastre de seama si ca acestea sunt singurele noastre neajunsuri. Du-te, Teodosie, si strange-ti lucrurile. Si uita-te bine la locurile acestea, caci nu se stie cand o sa le mai vedem.
Teodosie urca in fuga treptele terasei, iar cei sase consilieri aclamara cu destula indoiala discursul eroic al Pisicainelui.
– Pe cuvantul meu ca n-a vorbit rau Luminatia Ta.
– A vorbit bine, dar ca pentru alte timpuri. Mai curand castigi intrebuintand viclesugul.
– Inaltimea Sa este Pisicainele vremurilor ce vor sa vina.
– Macar de-ar fi asa, dar n-o sa fie.
– Adica de ce n-o sa fie?
– Pentru ca iti spun eu ca n-o sa fie.
– Ascultati-ma putin, zise Pisicainele ocolind masa si apropiindu-se de acvariile consilierilor. Nu sunt indreptatit sa va cer ceva si cu atat mai putin sa va dau sfaturi. As dori totusi sa nu va lasati omorati pe capete de somn. Si nu ma refer la voi in particular, ci la toti pestii din lac care s-au saturat de domnia lui. Organizati-va, luptati, daca sunteti in stare. Pestii care vor sa se revolte sa stie ca au sprijin in mine. Asa sa le spuneti. Da?
Pestii cazura pe ganduri.
Pisicainele Gavril astepta un raspuns din partea lor, apoi, vazand ca acesta intarzie, il apuca pe Teodosie pe dupa umeri, ii ridica de jos valiza – “Ce-ai pus in ea, pietre?” -, privi casa cu acoperisul lucitor din ardezie, nucul, gradina si apusul de soare si, trecand pe langa cei patru carausi indiferenti, o apuca pe alee. Teodosie il urma, calcand pe dale, atent ca fiecare pas al lui sa corespunda cate unui patrat. Sa atinga, fie si numai cu varful piciorului, interstitiile din care rasarisera manunchiuri de iarba i s-ar fi parut o nenorocire. Pisicainele il astepta sa iasa in drum, apoi trase poarta in urma lui.
“Domnului Director al Stabilimentului de Bai
Stimate Domnule Director,
Declar ca am luat la cunostinta cele continute in ordinul de deplasare pe care ati avut bunavointa sa mi-l inmanati si, oricat de mahnit as fi sa parasesc Petrila, ma supun vointei poporului meu. Asa cum stiti, misiunea in care sunt incepand de astazi implicat presupune riscuri si indatoriri majore, prin natura ei si prin numarul mare de agenti pe care i-ati distribuit in subordinea mea. Va rog, deci, sa-mi aprobati urmatoarele cereri, pe care, separat de corpul prezentei, le-am inscris intr-o lista pe care am depus-o cu numar la registratura: 1. o suma de bani, atatia cati veti socoti de cuviinta, pentru cheltuielile curente de calatorie si avand in vedere ca viata la Bucuresti este mai scumpa; 2. accesul la magazia de efecte a unitatii pentru a ma echipa corespunzator misiunii ce mi-a fost incredintata, anume: una bucata parpalac caf? au lait cu revere late dupa care sa ma pot, la limita, piti, una bucata palarie culoare idem cu boruri largi, un costum marime 52 din serj verde, nu are importanta croiala, una pereche manusi ca sa nu las amprente, una pereche pantofi maro moi; 3. un pasaport fals de negustor sub care sa-mi ascund identitatea, caci, asa cum ati fost informat, Furnicile Vinete care intra in Capitala cu interes de afaceri sunt mult mai bine vazut decat celelalte, care cateodata nu sunt primite dincolo de Zid, iar daca sunt, au probleme si nu sunt nici macar servite in localurile publice, cum ar fi barurile sau restaurantele, dar aceasta situatie se va schimba, sa speram; 4. un pistol marca Egreta cu incarcator dublu (2X9) pentru cazul in care va trebui sa-mi apar viata. La aceste cereri legate strict de desfasurarea misiunii as dori sa adaug inca una, care ma priveste personal. Aceasta misiune nefiind, repet, scutita de riscuri, as dori ca in cazul in care neprevazutul se intampla si eu cad la datorie, familia mea formata din sotie, mama paralizata si paisprezece copii sa treaca pe subzistenta din fondurile statului. Cum conditiile eventualei mele morti nu pot fi dezvaluite, cazand sub incidenta secretului de stat conform decretului 26/64, paragraful 2, va rog sa comunicati familiei ca am cazut la datorie.
Traiasca Provincia Semiautonoma a Furnicilor”.
Fragment din romanul Teodosie cel Mic de Razvan Radulescu, in curs de aparitie la Editura Polirom