În a doua zi a recentului Salon al Cărții de la Paris, 22 martie, vizitatorii au avut o surpriză – au putut asista la lansarea cărții bibliofile și bilingve a fizicianului Basarab Nicolescu – Teoreme poetice. Actorul și regizorul Marc Zammit a citit o selecție de teoreme poetice. Cartea, retipărită recent la Editura Curtea veche, a mai apărut, cu vreo trei ani în urmă, la Biblioteca Municipală București, în tiraj confidențial, greu de procurat. Este un volum admirabil pe care mă bucur acum să-l semnalez la această rubrică, o carte splendidă, în română și franceză, cu 13 minunate desene ale graficianului Mircia Dumitrescu.
Cine este Basarab Nicolescu? Născut în martie 1942 la Ploiești, este fizician teoretician la CNRS (Centre National de Recherches Scientifiques) la Universitatea din Paris, membru de onoare al Academiei Române, președinte al CIRET (Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires), director al colecției „Transdisciplinarité” la Éditions du Rocher, Paris. A publicat mai multe volume și la noi. Se preocupă de mult timp de relațiile dintre știință și artă, dintre știință și poezie, dintre știință și filozofie. A creat, împreună cu René Berger, grupul de reflectie asupra Transdisciplinarității de pe lângă UNESCO, care reunește oameni de stiință de înalt nivel, dar și un poet argentinian, un plastician portughez, un filosof și un sociolog francez, si traducătorul Bibliei ebraice și al Coranului, André Chouraqui. Prin urmare, un fizician teoretician reputat, un remarcabil intelectual.
De informațiile despre transdisciplinaritate trebuie să ținem seamă când analizăm acest volum.„Teoreme poetice” a apărut în original în 1994, la Editions du Rocher, și a dispărut instantaneu în Franța, cum s-a întâmplat și cu ediția de acum trei ani de la noi. Este o carte cu 13 părți distincte, care pot fi citite separat, fiecare – spuneam, în noua ediție –, precedată de un desen al inspiratului Mircia Dumitrescu. Prima parte se cheamă „Nivele de realitate”, „Rațiunea”, „Știință și tradiție”, „Sensul”, „Transdisciplinaritatea”, „Poetica cuantică”, „Cosmodernitatea”, „Prostia”, „Natura”, „Terțul tainic inclus”, „Dumnezeu”, „Viața – Moartea” și ultima – „Eu”.
Prima întrebare pe care și-o poate pune orice cititor: nu cumva titlul acesta este un oximoron? Toți cei care au scris despre ea au ținut să observe întâi acest lucru, „un oximoron frumos, spunea unul dintre ei, mai ales când oximoronul în cauză pare să conțină promisiunea unei legături misterioase între științe și expresia artistică”.
Lectura „teoremelor” e un vertij, o călătorie într-un spațiu în care interacționezi cu nivele diferite de realitate, cum spune autorul, care se încrucișează și se întrepătrund. Sunt câteva sute de teoreme care explorează relația dintre gândire și real, care, la rândul ei, luminează relația existentă între real și gândire. Pentru Basarab Nicolescu „imaginarul poetic nu e altceva decât imaginarul cuantic.” „Teoremele” sunt un fel de aformisme, ceva mai complicate, presupunând și cunoștințe științifice.
Firește au fost și critici care au susținut că „un oximoron frumos nu e obligatoriu garanția unei idei foarte originale” și că multe aforisme ar fi „exaltații metafizice și transdisciplinare”, dar acceptau că „veți găsi imagini frumoase cu care chiar ateul cel mai intransigent poate să se simtă de acord”.
Oricum ar fi privită, e o carte cel puțin provocatoare, în care Basarab Nicolescu vorbește despre cunoașterea poetică în relație cu cunoașterea cuantică, despre cunoașterea „terțului tainic inclus”; încearcă să definească noțiuni estetice, timpul poetic, imaginarul, cuvântul, prin termenii fizicii cuantice și invers; vede imaginarul poetic din punctul de vedere al transdisciplinarității – „imaginarul poetic nu-i nimic altceva decât imaginarul cuantic“;„cuvintele sunt cuante“, iar inspirația poetică – „percepția respirației solidare a diferitelor nivele de Realitate“; mai aflăm că „teoremele poetice nu dovedesc nimic“ și că rolul lor nu este „de a deschide, ci de a lăsa să pătrundă“.
Prin urmare „teoremele poetice” sunt reflecții intelectuale care au și o latură morală. Niște mostre de gândire în stare pură, se mai spunea, foarte plastic. Basarab Nicolescu introduce în procesul cunoașterii poezia.
*) Basarab Nicolescu – Theoremes poetiques. Teoreme poetice, Curtea veche publishing. Traducere din franceză de L.M.Arcade. Viziune grafică și ilustrații Mircia Dumitrescu