Americanii Leonid Hurwicz, Eric Maskin si Roger Myerson au castigat premiul Nobel pentru economie dupa ce au dezvoltat o teorie care sa explice situatiile in care piata functioneaza si cele in care nu, scrie Wall Street Journal.
Hurwicz, care are 90 de ani, este cel mai in varsta laureat al premiului Nobel din toate timpurile. “Chiar nu ma asteptam la acest lucru”, a declarat cercetatorul nascut la Moscova, actualmente profesor la Universitatea din Minnesota.
“Exista o vreme cnd unii spuneau ca ma aflu printre favoriti, dar timpul a trecut si nu ma asteptam ca aceasta recunoastere sa mai vina, de vreme ce majoritatea celor familiarizati cu munca mea nu mai sunt printre noi”, a adaugat Hurwicz.
Maskin este profesor la Institutul de Studii Avansate din Priceton, iar Myerson este profesor la Universitatea din Chicago
Cei trei castigatori “au pus bazele conceptului de mechanism design”, care, astazi, joaca un rol extrem de important in domeniul economic, dar si in cel al stiintelor politice, a apreciat Academia Regala Suedeza de Stiinta. Cercetarile celor trei au ajutat la o mai buna intelegere a mecanismelor si a procedurilor care influenteaza deciziile implicate de tranzactiile economice. Teoria “mechanism design” a fost lansata de Hurwicz in 1960, fiind dezvoltata de catre Maskin si Myerson in anii ’70. Cei trei au studiat modul in care teoria jocului poate determina alocarea cea mai eficienta a resurselor, avand in vedere ca informatiile detinute sunt limitate.
Acum, studiile celor trei cercetatori sunt folosite pentru a ajuta companiile si chiar tarile sa inteleaga alternativele existente la tipul traditional de piata. Aceste studii au aratat modalitatile prin care se pot atinge rezultate superioare, cum ar fi imbunatatirea sistemului de asigurari sociale sau obtinerea de catre companii a a unor venituri mai mari.
Abordand pietele oligopoliste, conceptul de “mechanism design” prezinta asemanari cu teoria jocului, avansata de catre John Nash, laureat al premiului Nobel in 1994. Acest subiect a starnit interesul Academiei Regale si inainte, in 2005 Thomas Schelling si Robert Aumann primind premiul Nobel pentru economie dupa ce au aplicat teoria jocului in politica.
Premiul pentru economie nu este unul dintre premiile Nobel originale, fiind introdus in 1968 de catre banca centrala a Suediei. In ultimii ani, premiile pentru economie au intrat in portofoliul americanilor, ultimul non-american care a primit aceasta distinctie, in 1999, fiind canadianul Robert Mundell.
Anul trecut, Edmund Phelps a primit premiul pentru explicarea relatiei dintre somaj si inflatie, teorie care a avut un impact profund asupra politicilor macroeconomice.
Castigatorii premiului Nobel vor primi 10 mil. coroane suedeze (1,6 mil. euro), o medalie de aur si o diploma din partea regelui Suediei, ceremonia de inmanare avand loc pe 10 decembrie, odata cu implinirea a 111 ani de la moartea lui Alfred Nobel.
Premiul pentru medicina a fost castigat de doi americani si un britanic, pentru cercetarile facute pe segmentul celulelor stem. Francezul Albert Fert si germanul Peter Grunberg au castigat premiul pentru fizica, in timp ce premiul pentru chimie a mers in Germania, la Gerhard Ertl, ale carui cercetari privind reactiile chimice pe suprafete lichide pot explica si cauzele subtierii stratului de ozon.
Premiul Nobel pentru literatura a fost acordat scriitoarei britanice Doris Lessing, in timp ce fostul vicepresedinte american Al Gore a primit, alaturi de Comisia ONU pentru schimbari climatice, cel mai prestigios premiu Nobel, cel pentru pace.