Producatorul de medicamente Terapia Cluj-Napoca a intrat in vizorul celei mai mari companii farmaceutice din Cehia, Zentiva, care analizeaza o eventuala preluare a companiei romanesti, potrivit Reuters.

“Negocierile sunt in curs, nu am semnat inca nimic, dar aceasta ar putea fi o achizitie foarte interesanta pentru noi”, a declarat Jiri Emmer, directorul pentru strategie comerciala al companiei cehe, citat de publicatia financiara Hospodarske Noviny si preluat de Reuters.

“Politica de extindere a companiei prevede atat cresterea organica cat si eventuale achizitii. Pe piata romaneasca am avut si avem in continuare mai multe oportunitati”, au declarat reprezentantii Zentiva, contactati de Ziarul Financiar. Acestia nu au confirmat, dar nici nu au infirmat preluarea Terapia.

Reprezentantii companiei romanesti nu au dorit sa comenteze asupra intentiei de preluare, iar oficialii Advent International, actionarul majoritar al companiei Terapia Cluj, nu au putut fi contactati.

O eventuala preluare a Terapia de catre Zentiva ar insemna a doua tranzactie de anvergura a unui jucator de talie internationala pe piata farmaceutica romaneasca, dupa achizitia Europharm Brasov de catre compania britanica GlaxoSmithKline. Tranzactia dintre Europharm Brasov si britanici a depasit 40 milioane de dolari (aproximativ 35 milioane euro), conform unor estimari.

In prezent, Terapia este detinuta de fondul de investitii cu actionari americani Advent International, care a preluat de la statul roman pachetul majoritar de actiuni in 2003 in urma unei tranzactii de peste 40 de milioane de dolari. Advent International este unul din cei mai mari administratori de fonduri de investitii din lume, iar reprezentantii Advent au declarat dupa realizarea preluarii ca intentioneaza sa dubleze valoarea Terapia si apoi sa vanda compania.

In ultimii doi ani, fondurile Advent au mai investit in Bolix – companie poloneza de constructii chimice, Danubius – post de radio maghiar, Intercity – firma turceasca de transport feroviar si Compania Bulgara de Telecomunicatii. Terapia Cluj-Napoca face parte din grupul celor 3 mari producatori autohtoni de medicamente, pe langa Antibiotice Iasi si Sicomed Bucuresti. Antibiotice Iasi este inca detinuta de statul roman, fiind discutata privatizarea companiei, iar Sicomed apartine fondurilor de investitii Black Sea Fund si Fondul Roman Post Privatizare, administrate de societatile Global Finance si, respectiv, GED Capital Development.

Terapia vizeaza obtinerea unei cifre de afaceri de aproximativ 50 de milioane de euro anul acesta, in timp ce ponderea exporturilor in totalul vanzarilor este de aproape 20%, compania fiind considerata unul dintre cei mai mari exportatori de medicamente din Romania. Pe langa Polonia, Terapia are alte doua reprezentante externe, la Moscova din 2003 si la Kiev din 2004. Peste 30% din portofoliul de aproximativ 100 de produse ale Terapia sunt inregistrate pe 15 piete din Europa.

Portofoliul de produse al Zentiva este compatibil cu cel al Terapia, ambele companii fiind specializate in productia de generice. Actionarul majoritar al companiei Zentiva este tot un fond american de investitii, Warburg Pincus, cu active ce totalizeaza peste 5 miliarde de dolari.

Pe piata romaneasca, Zentiva a obtinut vanzari de aproximativ 3 milioane de euro anul trecut.

Zentiva, cu afaceri anuale de peste 500 de milioane de euro, a fost creata in urma fuziunii companiilor Leciva din Republica Ceha si Slovakofarma din Slovacia, si a inaugurat reprezentanta pe piata romaneasca in anul 2000.

Piata genericelor are o pondere in crestere pe piata farmaceutica mondiala, principalele companii farmaceutice anuntand extinderea operatiunilor si pe acest segment al pietei. alexandru.cerchez@zf.ro