Producătorul de tuburi și profiluri din PVC Teraplast Bistrița (TRP) a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 212 mil. lei (49,7 mil. euro), în creștere cu 13% față de anul precedent, dar sub nivelul bugetat la începutul lui 2010, de 234 mil. lei, potrivit situațiilor financiare preliminare transmise Bursei.
Profitul net a crescut cu 41%, la 10,9 mil. lei (2,57 mil. euro), fiind însă sub nivelul atins în 2008, cel mai profitabil an al companiei. Bugetul pe 2010 prevedea un câștig de 10,4 mil. lei.
“A fost un an dificil în special din cauza lipsei de finanțare din partea instituțiilor bancare pentru proiectele private, dar și din cauza dificultății cu care instituțiile statului au accesat cofinanțarea pentru proiectele publice. Cu toate acestea, am reușit să obținem o evoluție bună a indicatorilor financiari, încadrându-ne în țintele de buget stabilite la începutul anului, și, mai mult decât atât, am reușit să finalizăm relocarea tuturor capacităților de producție din Bistrița la Sărățel”, a declarat Florin Urîte, directorul general al Teraplast.
Compania a investit anul trecut 18,9 mil. lei (4,43 mil. euro) pentru finalizarea relocării capacităților de producție în parcul industrial de la Sărățel, care a permis creșterea capacităților de producție și reduceri de costuri de circa 3%.
Investițiile totale în acest proiect au fost de peste 26 mil. euro, fiind finanțate parțial cu banii strânși de companie de pe Bursă în 2008. Teraplast a strâns în aprilie 2008 circa 13 mil. euro prin oferta publică inițială (IPO).
Prețul acțiunilor pe Bursă nu a atins însă niciodată prețul de subscriere din ofertă, de 1 leu/acțiune, situându-se în prezent la 0,5 lei. Din aprilie 2008 până în prezent, indicele general al Bursei BET-C a pierdut 33%.
Creșterea din 2010 a afacerilor s-a datorat creșterii volumelor vândute, dar și majorării prețului de vânzare. Teraplast produce sisteme pentru construcții, instalații și amenajări, fiind lider pe piața de tubulatură din PVC, cu o cotă de piață de 42%, potrivit raportărilor proprii. Compania mizează pe segmentul infrastructurii în următorii ani.
“Pe segmentul de infrastructură estimăm o creștere a pieței, generată de necesitatea de a accesa fondurile europene disponibile pentru acest sector. Dacă în 2011 nu vom realiza cât mai multe proiecte de infrastructură de mediu, vom rata șansa de a ne moderniza rețelele de apă și canalizare, cu finanțare nerambursabilă. Pe segmentul rezidențial ne așteptăm la o creștere timidă, în cel mai fericit caz începând cu a doua parte a anului, în timp ce pe segmentul nonrezidențial estimăm o creștere ușoară încă din prima parte a acestui an. Există deja semnale că proiecte nonrezidențiale importante se vor debloca anul acesta”, se arată în raportul Teraplast.
Acționarii companiei au aprobat în decembrie bugetul pentru acest an, care prevede afaceri de peste 250 de milioane de lei, în creștere cu 18% față de 2010, și un profit net de 15,5 mil. lei, cu 41% mai mare.
Compania estimează o creștere a prețului materiilor prime, determinată de creșterea prețului petrolului.
Principalii acționari ai Teraplast sunt omul de afaceri Dorel Goia, cu 33% din acțiuni, Emanoil Viciu, președintele Consiliului de Administrație, cu 10%, și SIF Banat-Crișana (SIF1), cu o participație de 10,5%. Compania are în prezent o capitalizare de 149 milioane de lei (35 milioane de euro).