Titlurile producătorului de profile și țevi din PVC Teraplast Bistrița (TRP) au înregistrat ieri un avans de 8,9% pe Bursă după ce compania a anunțat că l-a numit pe Ștefan Bucătaru în funcția de director general în locul lui Florin Urîte, care s-a aflat la conducere de la listarea firmei de Bursă în 2008. Bucătaru, 45 de ani, este proprietarul companiei de consultanță Valdster Management & Consulting, specializată în management de restructurare, care activează în sectoare precum producția de materiale de construcții, energie, logistică, distribuție și retail. El a fost anterior director de investiții la Global Finance, companie elenă de private equity.

“Teraplast este în acest moment o companie profitabilă per ansamblu, însă eu am încredere că se poate mai bine. Compania are planuri ambițioase de a deveni un lider la nivel regional, iar pentru a le realiza e nevoie ca toate liniile de business să fie lucrative. Proiectul Teraplast este unul plin de provocări, dar sunt sigur că pe termen mediu rezultatele vor fi în concordanță cu ceea ce ne propunem”, a declarat Bucătaru.