Cine crede că matrapazlâcurile financiare la nivel înalt sunt o invenție post-decembristă se înșală. Cel mai bun exemplu în acest sens este celebra în epocă “Afacere Škoda”, care a explodat în presă la începutul anilor 1930. Totul a pornit de la constatarea că armata română rămăsese, ca dotare și ca tehnică de luptă, la nivelul la care se găsea la sfârșitul primului război mondial. Drept pentru care statul român a încheiat cu uzinele Škoda un contract pentru înzestrarea armatei. Valoarea contractului era de circa 7 miliarde de lei (cam 100 de miliarde de RON în zilele noastre, după cum au calculat colegii de la Ziarul financiar). Adică o mulțime de bani.
Contractul s-a dovedit a fi încheiat în dezavantajul flagrant al României, au fost descoperite liste codificate ce conțineau cuantumul șpăgilor și al comisioanelor, țărăniștii, aflați la putere la semnarea contractului, au fost sfârtecați de liberali, presa a publicat dezvăluiri-bombă, un general și-a zburat creierii, țărăniștii i-au acuzat pe liberali de mașinațiuni și de manipularea presei și a opiniei publice, fire încâlcite duceau “afacerea” până în subteranele Palatului Regal, se vorbea chiar de implicarea și complicitatea lui Carol al II-lea și a camarilei sale, scandalul a dat de pereți ușile Parlamentului și ale Guvernului, s-au făcut percheziții, rețineri, arestări spectaculoase, eliberări inexplicabile, încercări de mușamalizare, au dispărut probe, a fost o întreagă nebunie, care a durat mai bine de cinci ani.
“Afacerea Škoda” a fost măsura grandioasă a corupției din România, corupție care s-a dovedit a fi generalizată.
Așadar, nimic nou sub soarele românesc. Cel puțin atunci când vorbim despre corupție. Ceva-ceva diferențe între cele două epoci sunt, totuși. Dacă acum vreo 80 de ani presa vremii lua la bani mărunți numita “Afacere Škoda”, presa de astăzi se hrănește din “Afacerea Caltaboșul”. Între cele două este o evidentă diferență de anvergură. Cam ca diferența dintre Terente și Cioacă, de pildă.