Biografia scriitoarei Irène Némirovsky, stinsă din viață la nici 40 de ani, concurează prin neprevăzut și evenimente ficțiunea, iar cărțile publicate anunțau pe marele scriitor al literaturii franceze. A lăsat în urmă o operă neîncheiată, și după o tăcere de câteva decenii, revine în atenția publicului prin grija fiicelor ei, care au adus surpriza manuscriselor păstrate și apoi revelația romanelor la care a lucrat până în preajma sfârșitului.
Irène Némirovsky aparține acelei familii de scriitori aruncați de roata norocului când sus, când jos. Dar „roata norocului” are nume clar, istoria, căci secolul XX, cu războaie și revoluții i-a obligat pe mulți să rătăcească dintr-o parte într-alta a Europei, să caute refugiu pe alt continent, să-și piardă ori să-și schimbe țara, limba. Exil și deportare, lagăr sau ascunzătoare au dominat existențele milioanelor de oameni, iar în cazul scriitorilor s-a adăugat desprinderea de propria limbă și criza gravă de identitate.
Datele biografice sunt edificatoare: s-a născut în 1903, la Kiev, în Imperiul țarist (azi – capitala Ucrainei), și a murit în 1942, la Auschwitz, în Reich-ul german (azi loc de pelerinaj în Polonia). Fixarea locului în literatură cere nuanțe: romancieră rusă de origine ucraineană și de limbă franceză. Toate etapele biografiei arată o dualitate, o luptă continuă: relația cu părinții, afirmarea ca scriitoare, complicațiile identitare și mai ales o istorie potrivnică. La toate vârstele se văd privilegii, pe toate însă le plătește scump.
S-a născut în familia unui bancher evreu, care pleacă la timp din Rusia și se stabilește la Paris, dar relația cu mama stă sub semnul autorității și al urii, are două guvernante și învață de timpuriu franceză și engleză, începe să scrie de la 18 ani în franceză, publică primul roman la 23 de ani, se căsătorește cu un bancher și are două fiice, simultan intrarea în viața literară îi aduce succes după succes: romane devenite bestseller în epocă și ecranizări spectaculoase, prietenii în cercuri de elită ale societății pariziene – editori ca Bernard Grasset, scriitori ca Paul Morand.
Totuși, un frison pare să străbată biografia, graba de a realiza cât mai mult, ca și când ar intui că timpul îi este drămuit. A publicat în reviste cu orientare politică de dreapta și de stânga, s-a botezat în 1939, totuși, nici prestigiul dobândit ca scriitor, nici relațiile din lumea literară n-au salvat-o: deportată la Auschwitz, moare probabil de tifos, iar soțul ei ajunge după câteva luni în același lagăr unde moare gazat. Prietenii și cunoscuții au reușit să salveze fetițele, să le asigure adăpost și educație, la rândul lor, ele i-au salvat opera în posteritate.
Nu lipsesc ironiile tragice ale destinului: criza de identitate o duce și pe ea, ca pe atâția alți scriitorii evrei din Imperiul austro-ungar la ură de sine, Franța cea iubită, a cărei limbă și-o însușește până la intimitatea scrisului o respinge, tatăl se stinge din viață în 1932, dar mama îi supraviețuiește și depășește suta de ani: Fanny s-a născut în 1887 și a murit în 1989 ! Irène Némirovsky cunoaște gloria la tinerețe și în posteritate, între ele viața frântă în mod nedrept și absurd.
A debutat la 23 de ani, Neînțelegerea / Le malentendu a apărut în 1926. Reeditarea din 2010 a cărții a provocat uimire, și reevaluând contextul, criticii au făcut comparație cu Françoise Sagan. Romanul scurt, de 127 de pagini, narează o poveste de iubire sortită eșecului, din multiple motive: Denise este căsătorită cu un bărbat care a făcut avere, lui Yves însă războiul i-a adus traume și apoi sărăcie, obligându-l să-și ia o slujbă de funcționar, ea încă se poate iluziona, dar el – nu.
Iubirea începe la Hendaye, unde Yves își petrecuse verile fericite ale altei vârste, Denise a venit cu fetița și bona fetiței, cu popasuri scurte ale soțului ei. Întoarcerea la Paris le dovedește că nu a fost o aventură de vacanță, nici nu va deveni un adulter din clasicul triunghi conjugal, căci îi separă o neînțelegere profundă: Yves a pierdut energia și resursele interioare, Denise intră în derută și confuzie, simte că nu este iubită pe măsura dorințelor ei și a nevoii de afecțiune. Intuiția neobișnuită a tinerei prozatoare aici se observă.
„Biblioteca Polirom” s-a sincronizat cu fluxul pieței de carte europene, publicând autori de altădată care au scris în franceză, deși vin toți din Est: Martha Bibescu, Gaito Gazdanov, Irène Némirovsky. Veritabile revelații! Dincolo de plăcerea de a-i citi și descoperi, se înțelege acum rostul însușirii limbii franceze, ea a dat șansa unor talente să câștige în lupta cu istoria. Se vede și cât de bogată este perioada interbelică și cât de puțin cunoscută, se pot ghici alte minunății ce-și așteaptă întoarcerea.
Irène Némirovsky, Neînțelegerea, traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu, Editura Polirom, 2014, 128 pag.