Problema transilvană
Disputa teritorială româno-maghiară și URSS
1940-1946
Documente din arhivele rusești
Editura Eikon
Sub redacția: Onufrie Vințeler, Diana Tetean. Onufrie Vințeler (comentarii). Ediția include documente din cele mai mari arhive ale Rusiei: APRF (Arhiva Președintelui Federației Ruse), RGASPI (Arhiva rusă de stat pe probleme de istorie social-politică), GARF (Arhiva de stat a Federației Ruse), documente privitoare la Transilvania, regiune istorică multinațională, devenită mărul discordiei între Ungaria și România. Este prima sistematizare de acest fel. Documentele incluse în volum permit crearea unei baze de surse noi pentru studiul unei teme, care în trecutul recent a fost practic închisă, pe considerente conjuncturale, temă privind conflictele național-teritoriale în Europa de Est și suport pentru expunerea obiectivă a influenței factorilor interni și externi în rezolvarea celor mai complexe probleme de dezvoltare a regiunii în anii ’40 ai secolului al XX-lea.
Loretta Napoleoni
ISIS
Califatul terorii
Editura Corint
Traducere din limba engleză de Sorin Șerb. Prefață de Luca Niculescu. Loretta Napoleoni, renumită expertă în terorism pe plan internațional, este autoarea unor bestselleruri internaționale precum Rogue Economics: Capitalism’s New Reality și Terror Incorporated: Tracing the Money Behind Global Terrorism. Ca președintă a grupului de finanțare a programului de contraterorism al Clubului de la Madrid, Napoleoni a convins șefi de stat de pe tot mapamondul să pună la punct o nouă strategie pentru combaterea finanțării rețelelor teroriste. A lucrat la Londra în calitate de corespondent și editorialist pentru La Stampa, La Repubblica și El País. A fost bursieră Fulbright, a absolvit un masterat în relații internaționale și economie la Universitatea Johns Hopkins și un masterat în terorism la London School of Economics. În calitate de consultantă în domeniul piețelor de mărfuri, a călătorit frecvent în Pakistan, Turcia, Iran, Irak, Siria și alte țări din Orientul Mijlociu, unde a întâlnit lideri importanți din domeniul financiar și politic. Locuiește la Londra și în Montana.
În cartea de față, Loretta Napoleoni ne propune să trecem dincolo de titlurile senzaționale, demonstrând că, deși presa occidentală prezintă Statul Islamic drept o bandă de criminali aflată pe o pantă ascendentă, organizația propune un nou model de construcție națională. Purtând un război tradițional de cucerire pentru a edifica o versiune de secol XXI a califatului musulman originar, ISIS se folosește de tehnologia modernă pentru a-și recruta oamenii și a colecta fonduri, angrenând, în același timp, populația locală în eforturile zilnice de administrare a noului stat.
Ridicându-se din cenușa celorlalte proiecte jihadiste eșuate, Statul Islamic a dovedit o profundă înțelegere a mediului politic din Orientul Mijlociu, exploatând din plin tactica războiului purtat prin intermediari și pe cea a utilizării statelor-fantomă.
„O contribuție însemnată la înțelegerea evenimentelor din Orientul Mijlociu, cartea ISIS. Califatul terorii de Loretta Napoleoni refuză capcana clișeelor facile și obtuze colportate în mediile occidentale cu privire la rezistență și la islamismul radical. Autoarea reușește să ne dezvăluie nebunia imperiului. Ne forțează să ne vedem pe noi înșine așa cum ne văd ceilalți. Ne pregătește pentru lumea care va veni cu adevărat, nu pentru lumea fantezistă pe care am încercat s-o creăm prin violență generalizată, ocupație brutală și peste un deceniu de război.” – Chris Hedges, fost șef al biroului pentru Orientul Mijlociu de la The New York Times