Bernhard Schlink, născut în 1944, este profesor de drept la Universitatea din Berlin, judecător și scriitor foarte cunoscut datorită romanului “Cititorul” care a fost ecranizat în 2007 și a obținut mai multe nominalizări la Premiul Oscar, inclusiv un premiu pentru actor în rolul secundar. În urmă cu doi ani a publicat un nou roman, la fel de intens politic, tradus acum de Editura Polirom – “Weekendul”*).
Facțiunea Armata Roșie (RAF), numită în primele sale stagii și Gruparea Baader Meinhof, a cea mai violentă grupare de stânga din Germania, autonumită “guerila urbană” antiimperialistă, fondată în 1970 de Andreas Baader, Gudrun Ensslin, Horst Mahler și Ulrike Meinhof. Momentul culminant l-a avut în 1977, când a provocat o criză națională în R. F. Germania după ce l-a răpit pe Hanns Martin Schleyer, președintele patronatului german. Gruparea este răspunzătoare de 34 de morți si de aproape 300 de atacuri cu bombe. Principalii săi membri au fost arestați și condamnați într-un proces răsunător. După acele arestări și procese, organizația n-a mai avut putere, dar a continuat să existe și nu s-a autodesființat decat în 1998. Existența și rolul în societatea germană a acestei organizații teroriste de extremă stânga, care ajunsese să ucidă civili inocenți în numele democrației și justiției, a fost subiectul a numeroase analize și cărți, inclusiv a unor filme, între care cel de mare succes al regizorului Uli Edel.
Romanul lui Bernhard Schlink abordează “complexul” dintr-un unghi nou. Protagonistul, Jorg, fost membru al grupării, este grațiat după douăzeci și trei de ani de închisoare, la care a fost condamnat pentru cele patru crime săvârșite in numele unei revoluții în care nu mai credea aproape nimeni. Întâlnirea lui Jorg cu sora sa Christiane care aranjase o reuniune a foștilor colegi de idealuri revoluționare, într-un weekend îndată după eliberarea sa, oferă substanța romanului. Jorg este un personaj timid, probabil transformat de anii de închisoare (la final aflăm că este și în pragul morții, cu un cancer de prostată care a dat în metastază, motiv care l-a si determinat să ceara grațierea – voia să se mai plimbe odată macar liber pe sub copaci). Cititorul află că gandurile celor care voiau să răstoarne lumea cand erau tineri s-au schimbat (“am purtat un război greșit”); că sora își trădase fratele de frică, dandu-l pe mana poliției ca să nu mai poată împușca pe nimeni și nici să nu fie el împușcat; că toti foștii revoluționari s-au schimbat și au trădat revoluția; că au ajuns la concluzia că nu era mare diferență între ceea ce făcuseră naziștii și ceea ce făcuseră ei (“Vă agitați cand era vorba de generația părinților voștri, numindu-i <<generația de ucigași>>, dar sunteți la fel ca ei. Nu ești cu nimic mai bun decat ei.” Jorg și ai lui se înfruntă cu o generație nouă care nu-i înțelege și-i critică dur – în primul rand fiul lui Jorg, care crede că e de partea dreptății. Jorg și ai lui înceracă să vadă dacă tot ce au făcut va fi avut un sens și care e acela. “Nu mă aștept să fiți de acord cu faptele mele sau să ziceți că statul și societatea ar fi trebuit să mă trateze cu mai multă îngăduință și fairplay. Îmi doresc doar respectul care i se cuvine celui care a renunțat la toate pentru un scop măreț și care a plătit pentru greșelile și prostiile pe care le-a comis. Care nu a făcut compromisuri, nu s-a milogit pentru nimic și n-a primit cadouri de la nimeni.” Jorg a rămas cumva singur împotriva sistemului.
Cărui motiv i se datorează discuțiile despre acest trecut recent? Pentru că, pare să-și asume Schlink sugestia unui personaj, “există subiecte, probleme sau teze care într-o bună zi ajung să pară depășite, chiar dacă n-au fost deslegate în întregime.” Dar, spune personajul mai departe, “Reapar tocmai pentru că n-au fost rezolvate încă. O să reapară și RAF-ul, o sa vedeți. N-o să fie ce a fost mai demult. Dar o să se regrupeze și-o să înfrunte capitalismul la nivel global, știind ca are de-a face cu un fenomen care s-a întins pe tot globul. Dar o va face mai consecvent. Faptul că nu mai e la modă să vorbești despre oprimare, înstrăinare sau deprivare de drepturi nu înseamnă că ele au dispărut.” Perspectiva închipuită de Schilnk ne face pielea găină!
Romanul este cu adevărat unul care dă de gândit. O parte dintre argumente le-a sintetizat admirabil revista “Newsweek” într-o recenzie: “Bernhard Schlink este celebru pentru inteligența cu care construiește psihologia personajelor sale și strania empatie pe care o are față de ele în dilemele cu care le obligă să se confrunte.”
*) Bernhard Schlink – “Weekendul”. Editura Polirom. Traducere din limba germană și note de Gabrielle Eftimie.