Ajuns la a treia generație modelul Octavia vine să reinventeze conceptul de automobil de familie, care însă poate avea acum și o eleganță pronunțată, pe lângă tehnologii moderne și un design dinamic și plăcut. Octavia poate fi considerată fără probleme „Loganul” cehilor de la Skoda, modelul care a readus în prim-planul industriei auto mondiale constructorul preluat la începutul anilor 90 de grupul Volkwagen.
De designul noii generații este responsabil Jozef Kaban, nimeni altul decât cel care a desenat celebrul Bugatti Veyron, dar și mai multe modele Audi. Probabil, din acest motiv, din anumite unghiuri Octavia III amintește de un Audi. Exteriorul pune acum și mai mult accent pe eleganță în care sunt integrate și LED-urile pentru luminile de zi.
Interiorul nu mai urmărește aceeași idee ca și cel de pe Superb, de a rivaliza direct cu Volkswagen, ci se clasează undeva imediat sub Golf. Desigur, planșa de bord are plastice moi, dar s-a pus accentul puțin cam prea mult pe simplitate. Cu siguranță Octavia are un public-țintă diferit față de Golf, și din acest motiv sunt șanse mari ca tocmai această simplitate să atragă. În ceea ce privește confortul, poziția la volan este una ergonomică și care se adaptează ușor în funcție de talia fiecărui șofer, în timp pasagerii spate dispun acum de și mai mult spațiu în condițiile în care ampatamentul de aproape 2,7 metri este la limita clasei medii. Ca și până acum, portbagajul este punctul forte pentru Octavia – nu mai puțin de 590 de litri, valoare demnă de SUV-urile mari, nu de un model compact. Astfel, Octavia III nu doar dispune de spațiu suficient pentru cinci adulți, ci și pentru bagajele acestora pentru o vacanță prelungită. În plus, portbagajul dispune și de un hayon lung care permite și amplasarea în portbagaj a unor obiecte voluminoase.
Tot în ceea ce privește interiorul este de apreciat și implementarea noului sistem multimedia similar celui de la Volkswagen care dispune inclusiv de un senzor de proximitate, modificând afișajul butoanelor la apropiera mâinii de displayul touchscreen.
Platforma tehnică utilizată pentru Octavia este deja celebra MQB utilizată și de noul Golf VII, iar acest lucru se simte în ceea ce privește ținuta de drum în timp ce suspensia ce oferă un compromis bun între fermitate și confort. La confort contribuie și direcția, ușor de utilizat în oraș, la manevrele de parcare, dar care este și suficient de fermă pentru a nu afecta prea mult sportivitatea.
Și dacă tot vorbim de sportivitate, modelul testat era echipat cu motorul de 1,4 litri TSI 140 CP pe benzină, cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Alături de design și spațiu interior, motorul este cea de-a treia surpriză a Octavia. Cu toate că nu dispune de sistemul de oprire a cilindrilor pentru a reduce consumul de combustibil, acesta s-a dovedit unul suficient de economic pentru a reprezenta o alternativă de luat în calcul în fața unui diesel. Spre exemplu, pe un traseu de 300 km format din 100 km în București și 200 km pe drum național cu o bandă pe sens, computerul de bord a indicat un consum mediu de 6,5 litri/100 km, în condițiile în care s-a adoptat un stil de condus normal, nu unul economic. Mai mult, în traficul din Capitală mașina a afișat un consum mediu de 7,5 litri/100 km, în timp ce automobile similare punctau înun consum de până la 10 litri/100 km. În plus, motorul nu este doar unul economic, ci unul sportiv, care urcă rapid în ture și oferă inclusiv un sunet sportiv plăcut. Tot la plusuri intră și cutia de viteze, care deși are trepte lungi, setate pe confort și consum redus, aceasta este una foarte precisă. Mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în 8,4 secunde, însă prezența turbinei și cuplul motor de 250 Nm permite și obținerea unor reprize foarte bune, depășirile fiind ușor de realizat.
În ceea ce privește siguranța, Octavia vne în standard cu ABS, ESP și Multi Collision Brake – un sistem inovator care frânează mașina și limitează viteza la maximum 10 km/h dacă sistemul înregistrează o primă coliziune iar șoferul nu intervine, pentru evitarea sau limitarea efectelor coliziunilor succesive. șoferul poate depăși oricând acest sistem prin acționarea accelerației sau prin frânarea proprie. Skoda mai oferă în standard șapte airbaguri și lumini de zi, pentru un scor de 5 stele la Euro NCAP.
Opțional sunt disponibile sisteme care permit frânarea automată la viteze mici, pilotul autoadaptiv, sistemul de detecție a oboselii la volan, dar și sistemul de protecție proactivă a pasagerilor, care strânge automat centurile de siguranță și închide geamurile în cazul unui accident iminent.
Așa cum Superb a fost și este un concurent redutabil pentru VW Passat, cel mai probabil Octavia va fi unul puternic pentru Jetta.
În ceea ce privește costul de achiziție, Octavia III vine de la 14.256 de euro, dar pentru echiparea de bază și motorul pe benzină 1,2 TSI de 86 CP. Modelul testat, cu motorul 1,4 TSI de 140 CP are un preț de pornire de 17.335 de euro cu TVA.