Radioterapeutii elvetieni au dezvoltat un test foarte rapid si foarte precis pentru a stabili daca bolnavii de cancer risca sa sufere efecte secundare grave ca urmare a tratamentului cu radiatii, a afirmat medicul Mahmut Ozsahin, in deschiderea conferintei europene a cancerului, la Copenhaga.”Testul este foarte precis, capabil sa identifice cu o acuitate de 99% circa 93% dintre pacientii care nu vor suferi de efecte secundare tardive”, a subliniat el.



“Acest lucru inseamna ca radioterapeutii pot prescrie acestor pacienti un tratament mai agresiv care ar putea ucide probabil mai multe celule canceroase, cresterea efectelor secundare fiind nesemnificativa’, a adaugat el.



In opinia profesorului de la Centrul medical universitar din Lausanne, “acest rezultat este foarte important, deoarece se estimeaza ca daca se pot exclude cele cinci procente dintre bolnavii cei mai sensibili, se obtine un castig de 20% in controlul local al tumorilor in cazul a 95% dintre pacientii ramasi, cu doar o doza usor marita a radiatiilor”.



Medicul Ozsahin si colegii sai au prelevat esantioane sangvine de la 3.999 de bolnavi de cancer, intre anii 1998 si 2000. Ei au dezvoltat acest test prin iradierea acestor esantioane si studiind impactul radiatiilor asupra celulelor sangvine. Ulterior, ei au comparat rezultatele cu reactiile pacientilor la radioterapie.



“Dupa cunostinta noastra, este vorba despre primul test rapid care poate prezice in mod semnificativ diferentele de toxicitate tardiva dintre pacientii iradiati”, a subliniat medicul Ozsahin.



Circa 10.000 de experti in domeniul cancerului s-au reunit la Copenhaga, in cadrul unei conferinte organizate de Federatia Societatilor Europene a Cancerului.



De asemenea, tot la Copenhaga a fost prezentat un studiu care demonstreaza ca femeile care sufera de cancer de san in stadiu avansat si care sunt tratate cu docetaxel (Taxotere) inregistreaza, in general, un rezultat mai bun in ceea ce priveste sansele de supravietuire decat cele tratate cu un alt agent patogen inrudit – paclitaxel (Taxol).



Acest prim studiu comparativ intre cele doua medicamente, realizat in mai multe centre americane intre anii 1994 si 2001, a investigat cazul a 449 de femei afectate de cancer de san incurabil intr-un stadiu avansat si care au urmat sesiuni de chimioterapie pe baza de antracicline.



In cursul studiului, majoritatea pacientelor au primit docetaxel, iar cealalta jumatate paclitaxel. Majoritatea femeilor tratate cu docetaxel au depasit media de supravietuire de 15,4 luni, in timp ce restul au depasit doar 12,7 luni.



Nivelul de raspuns, care masoara efectele tratamentului asupra tumorii, a fost de 33% pentru Taxotere, fata de 25% in cazul medicamentului Taxol.



“Este pentru prima data cand aceste medicamente, care sunt apropiate, dar actioneaza in mod diferit asupra tumorilor, fac obiectul unui test comparativ direct”, a declarat profesorul Peter Ravdin, de la Universitatea San Antonio (Texas), principalul autor al studiului.



Cele doua molecule, una descoperita in Statele Unite (Taxol) si cealalta in Europa (Taxotere), fac parte din aceeasi familie.



Studiul a fost subventionat de laboratoarele Aventis, care fabrica si comercializeaza medicamentul Taxotere. “Medicii si pacientii lor au, de acum, informatii mai clare referitoare la eficienta relativa si la toleranta acestor doua tratamente, pentru o durata de trei saptamani”, a apreciat el.



Totusi, produsul Taxotere determina efecte secundare mai severe: incidenta crescuta a neutropiei (diminuarea numarului de celule albe), infectii, oboseala, edemuri, ulcerari bucale si tulburari neurologice (motorii si senzoriale).